DCNews Stiri Internațional General NATO: În 3-5 zile, Rusia poate reuși o incursiune militară în Ucraina

General NATO: În 3-5 zile, Rusia poate reuși o incursiune militară în Ucraina

Generalul american numește situația una ”foarte îngrijorătoare” și spune că NATO a observat peste noapte mișcări ale trupelor ruse la granița Ucrainei, care, din primele indicii, nu s-au întos la barăci.

”Aceasta este o forță foarte mare, foarte capabilă și foarte pregătită”, a spus Breedlove într-un interviu acordat Reuters și Wall Street Journal.

”Au la dispoziție întreaga suită necesară unei incursiuni cu succes în Ucraina, dacă o astfel de decizie va fi luată”, a punctat el. ”Credem că este gata de acțiune și credem că și-ar putea îndeplini obiectivele în 3-5 zile dacă se va da acest ordin”.

Generalul a mai spus că Rusia ar putea avea o serie de potențiale obiective, inclusiv o incursiune în sudul Ucrainei pentru a crea un coridor terestru cu Crimeea, trecând dincolo de Crimeea spre portul ucrainean de la Marea Neagră, Odessa, sau chiar să conecteze Transnistria, regiunea separatistă rusofonă a Republicii Moldova.

”Trebuie să ne gândim la cum este pregătită alianța noastră pentru o paradigmă diferită, un nou set de reguli... ”, a ma spus comandantul NATO.

El a adăugat că miniștrii de Externe ai statelor membre NATO l-au rugat să întocmească, până la 15 aprilie, un pachet de măsuri care să includă întărirea forțelor terestre, aeriene și maritime.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele