Muammar Gaddafi s-ar afla la 100 de kilometri sud-est de Tripoli, la Bani Walid, împreună cu fiii săi Saadi şi Seif al-islam, au indicat surse diplomatice libiene „autorizate“, citate de Ansa.
Bani Walid este situat în districtul Misrata, fief al tribului Warfalla, unul din cele mai puternice din ţară.
Anterior, surse oficiale algeriene au anunţat că soţia lui Muammar Gaddafi, Safia, fiica sa Aisha, fiii săi Hannibal şi Mohamed, însoţiţi de copiii lor au intrat pe teritoriul Algeriei.
Vineri, fostul număr doi al regimului libian, Abdessalem Jalloud, care a fugit din Tripoli şi se află în Italia, a afirmat la Roma că Muammar Gaddafi este fie la sud de Tripoli, fie a fugit în deşert.
Potrivit unei prime ipoteze, colonelul Gaddafi ar fi ascuns la sud de Tripoli şi aşteaptă redeschiderea şoselelor, pentru a putea părăsi capitala, conform unei surse care a fost alături de Gaddafi în timpul loviturii de stat din 1969.
sursa: Agerpres