DCNews Stiri Gabriela Firea: Trei spitale din Capitală, relocate

Gabriela Firea: Trei spitale din Capitală, relocate

Spitalul Clinic "Dr. I Cantacuzino"

Proiectul propus de Gabriela Firea a fost aprobat cu 34 de voturi 'pentru' (PSD, ALDE, PNL, PMP), 11 abtineri (USR) si 1 vot impotriva (PNL).

"Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti va identifica şi achiziţiona imobile cu scopul relocării în alte clădiri a spitalelor clinice de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" (Maternitatea Giulesti), Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu" si parţial a Spitalului Clinic "Dr. I Cantacuzino". Acest demers este necesar pentru ca imobilele in care aceste spitale isi desfasoara activitatea nu mai corespund normelor actuale de siguranta, functionalitate si integritate constructiva. Astfel, pentru a indeplini cerinţele din normele Direcţiei de Sănătate Publică privitor la suprafeţele alocate per pacient şi a circuitelor medicale, pentru a crea toate conditiile unui act medical performant, am decis ca este necesara mutarea acestor spitale de prestigiu din Capitala in cladiri moderne, sigure si spatioase", a declarat Gabriela Firea.

Astfel, pentru Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" este necesar un imobil în suprafaţă de cel puţin 14.000 mp, pentru Spitalul "Dr. Dan Theodorescu" - 4.500 mp, iar pentru Spitalul Clinic "Dr. I Cantacuzino" - 5.000 mp.

Vezi și: Elevii și însoțitorii persoanelor vârstnice, gratuitate pe transportul în comun în București

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele