Vedeta a povestit, într-o postare amplă, cum a ajuns pentru prima dată într-o fabrică de ulei de măsline, unde a avut parte de o experiență inedită, dar și cum s-a bucurat de preparatele tradiționale italiene și de compania unor prieteni români stabiliți în Peninsulă.
„Am gustat ulei direct din butoiul din care se va îmbutelia aurul verde”
Gabriela Cristea a povestit cu entuziasm cum a descoperit tainele producerii uleiului de măsline în regiunea Abruzzo.
„Ieri seară am ajuns pentru prima dată într-o fabrică de ulei de măsline. Dacă ajungeam cu câteva ore mai repede, mai apucam să văd și cum se extrage uleiul din minunatele fructe mici și amărui. Mi-a plăcut mult mirosul de măsline care persistă în fabrică și am gustat ulei direct din butoiul din care, zilele următoare, o să se îmbutelieze sticlele cu aurul verde care o să ajungă în multe colțuri ale lumii”, a scris vedeta.
Gabriela a povestit și despre tânărul Michelangelo, de 26 de ani, cel care continuă tradiția de familie începută de stră-străbunicul său. Vedeta a plecat acasă cu cinci litri din „delicatul ulei” pus într-un bidon metalic special, dar și cu o sticlă ambalată atent, sperând să ajungă intactă în România.
Cină tradițională în Abruzzo
Seara, Gabriela s-a bucurat de o masă autentic italiană alături de câțiva localnici și de prieteni români stabiliți de mulți ani în Italia.
„Ioana și Cristian sunt aici de 18 ani și sunt extrem de respectați în comunitatea lor. Bine, sunt și genul gospodari, dintre cei cu care merită să ne mândrim”, a povestit prezentatoarea.
Vedeta a degustat arrosticini, frigărui din carne de miel specifice regiunii Abruzzo: „Gustul este minunat. Ne-am simțit atât de bine, că nu am apucat să facem decât trei poze”, a adăugat aceasta.
Descoperiri neașteptate: o abație ascunsă în inima Italiei
Cu o zi în urmă, Gabriela Cristea a descoperit întâmplător o abație superbă, aflată departe de drumurile aglomerate.
„În Italia sunt multe astfel de locuri de o frumusețe sălbatică deosebită. Unele sunt prospere, altele sunt în faliment și scoase la licitație. Din păcate, nu am putut să vizităm interiorul, dar mi-a plăcut să aflu că în astfel de locuri se organizează deseori nunțile acelea tradiționale”, a scris vedeta.
Gabriela a mai remarcat că produsele făcute în astfel de mănăstiri au o calitate deosebită: „Uleiul de măsline făcut la mănăstire are niște note fructate aparte, iar vinul mănăstiresc era făcut după metode moderne și se ridica la nivel competițional. Practic nici mănăstirile nu mai sunt ce au fost! Sau sunt?”, a încheiat cu umor prezentatoarea.