DCNews Stiri Internațional Ferenc Gyurcsany, fostul premier ungar, în greva foamei. Vezi de ce

Ferenc Gyurcsany, fostul premier ungar, în greva foamei. Vezi de ce

Fostul premier ungar Ferenc Gyurcsany a declarat greva foamei pentru o săptămână, în semn de protest față de planurile guvernului privind reformarea sistemului electoral care prvede  că alegătorii trebuie să se înregistreze înainte de a vota.

Gyurcsany a instalat duminică un cort în fața sediului Parlamentului de la Budapesta. El a declarat că proiectul de lege privind reforma sistemului electoral, care prevede că alegătorii trebuie să se înregistreze în prealabil pentru a putea vota, ar putea împiedica "sute de mii sau chiar milioane de oameni" să ia parte la alegeri.  Guvernul de la Budapesta insistă, însă, că noua lege le va permite să se înregistreze pentru a vota maghiarilor care trăiesc în afara țării, precum și membrilor minorităților naționale din Ungaria.

 "Este inacceptabil ca oricine decide cu numai două zile înainte de alegeri că vrea să voteze să nu poată participa la scrutin", a afirmat Gyurcsany, care a deținut funcția de premier între 2004 și 2009. Oponenții proiectului de lege spun că prin acesta se urmărește să se reducă artificial rata de participare a alegătorilor la alegerile parlamentare din 2014, pentru a crește șansele partidului Fidesz, aflat la guvernare, de a câștiga alegerile.  

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele