DCNews Stiri Femeie de 53 de ani, depistată cu un cuțit de peste 30 de cm la intrarea în sediul Curții de Apel Constanța

Femeie de 53 de ani, depistată cu un cuțit de peste 30 de cm la intrarea în sediul Curții de Apel Constanța

Foto cu rol ilustrativ: Freepik

A fost depistată o femeie care voia sa intre în sediul Curţii de Apel Constanţa având asupra ei un cuţit de peste 30 cm lungime. Aceasta a spus că voia să sperie o grefieră.

„Azi, 30.05.2024, în jurul orei 08,30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitaţie pe care o avea femeia şi a remarcat că aceasta vorbea pe un ton ameninţător, aşa că a legitimat-o şi i-a inspectat bagajele, găsind în sacoşa femeii un cuţit de peste 30 cm lungime. Femeia a afirmat în faţa jandarmului că a venit astfel înarmată ca ”să o sperie” pe o grefieră care lucra la Curtea de Apel şi cu care avea un conflict de natură personală”, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, conform Agerpres.

Jandarmul din postul de pază a cerut sprijinul colegilor din cadrul IJJ.

Pentru continuarea cercetărilor, femeia a fost predată autorităților după întocmirea documentelor de constatare.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele