DCNews Stiri Femeie, acuzații grave, după ce a pierdut sarcina, la Spitalul Județean Satu Mare

Femeie, acuzații grave, după ce a pierdut sarcina, la Spitalul Județean Satu Mare

"Medicul şef de la ginecologie şi medicul şef de la UPU s-au autosesizat, au luat foile de internare pentru verificare, iar mâine vor prezenta managerului spitalului şi directorului medical concluziile. Dacă se va constitui comisie de anchetă sau nu, se va stabili după concluzii. Nu a fost depusă nicio sesizare, aşteptăm femeia să depună sesizări atât la noi, cât şi la Colegiul Medicilor", a declarat Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al instituţiei, pentru Agerpres.

Femeia a scris pe Facebook că s-a prezentat de două ori la UPU cu sângerări fără să primească un tratament adecvat, iar ulterior când s-a prezentat la un alt ginecolog acesta i-ar fi spus că a suferit un avort spontan de care medicii de la spital nu şi-ar fi dat seama. Cazul a fost preluat de presa locală.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele