DCNews › Politica › ”Faci consultări cu partidele politice ca tu să aduci un premier de acasă?”. Bogdan Chirieac: După cum stau lucrurile, se pare că va fi o suspendare a președintelui

”Faci consultări cu partidele politice ca tu să aduci un premier de acasă?”. Bogdan Chirieac: După cum stau lucrurile, se pare că va fi o suspendare a președintelui

Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan - Inquam Photos / George Călin

Nominalizarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier riscă să prelungească blocajul politic, în condițiile în care partidele nu ajung la un acord și vor alegeri anticipate.

Nominalizarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, în contextul crizei politice, continuă să genereze tensiuni în interiorul partidelor. Lideri PSD din teritoriu nu susțin varianta și cer, la rândul lor, alegeri anticipate, potrivit surselor România TV, în timp ce AUR vorbește despre suspendarea președintelui. Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat subiectul într-o intervenție la România TV, în emisiunea moderată de jurnalista Violeta Romanescu.

”Care formațiune l-a propus pe domnul Luca Niculescu?”

"Realist vorbind, nu are nicio șansă să treacă acest guvern, fiindcă PSD și AUR împreună, cu câțiva electroni liberi din Parlament, au peste 50% din numărul de locuri. Deci nu văd cum ar putea să treacă Luca Niculescu fără să mai vorbim de liniile roșii pe care le-au trasat toate partidele. PNL și USR spun în continuare că nu vor vota niciun guvern din care să facă parte un membru PSD sau tehnocrați apropiați de PSD. Mai este ceva. Constituția spune că au loc consultări, nu? Care formațiune l-a propus pe domnul Luca Niculescu? E o persoană absolut respectabilă, indiscutabil, dar nu despre asta vorbim, dar care partid prezent la Cotroceni l-a propus pe Luca Niculescu? Faci consultări cu partidele politice ca tu să aduci un premier de acasă? Cum faci asta ca președintele României? Rămân multe semne de întrebare din punctul acesta de vedere.

Asta înseamnă că o să avem, din nou, o experiență nefericită precum cea cu domnul Siegfried Mureșan. O să avem alt premier care nu trece. De ce trebuie să ne mai arate un program de guvernare și lista miniștrilor? Nu știm dacă guvernul e tehnocrat sau politic. Programul de guvernare ar trebui să se bazeze pe orientarea politică a partidelor din Parlament. Partidele au fost votate de popor și așa au ajuns în Parlament. Așa au ajuns să aibă această putere. Dacă guvernul e de dreapta, atunci PSD va vota un guvern care nu indexează pensiile? Electoratul reprezentat de pensionari și persoane vulnerabile este cel al PSD-ului. PSD-ul încearcă să aibă mai multă grijă de ei. Dacă votezi un guvern de stânga și indexezi pensiile, partea de dreapta spune că trebuie să micșorăm taxele, să ajutăm economia, că de acolo mâncăm toți. Poate PSD-ul ar vrea să mărească taxele. Nu mai există nicio coerență. Ce să votezi? Ideologic, fundamental, totul e greșit. Liniile clare ale democrației sunt încălcate.

”După cum stau lucrurile, se pare că va fi o suspendare a președintelui Nicușor Dan”

După cum stau lucrurile, se pare că va fi o suspendare a președintelui Nicușor Dan, probabil în cursul anului viitor, la care va participa, fără îndoială, AUR. Dacă vor fi anticipate, iar AUR va veni pe un imens val de nemulțumire, probabil că în programul lor va fi trecută suspendarea președintelui Dan. Li se vor alătura la vot, probabil, PNL și USR.

Nu știu ce va face PSD-ul. La cât sunt de supărați social-democrații, probabil că o gândesc și ei acum. La referendumul de demitere al președintelui, probabil că rezultatul e deja știut. Eu am o singură grijă. Singura mea grijă este că toate aceste crize să nu se suprapună. Adică, să ne trezim că nu avem Guvern, că nu avem un Parlament funcțional și că nu mai avem nici președinte. Atunci, într-adevăr, am fi în voia sorții. Măcar să avem Parlament, un Guvern, și apoi să-l suspende pe Dan, dacă vor să-și încerce norocul. Lucrurile au atins un punct în care societatea nu mai poate suporta.

”Nominalizarea nu are o explicație”

Nu se poate să lași să treacă cinci luni de zile pentru nominalizarea unui nou guvern. Nu știu pe ce s-a bazat președintele. Are rezultate, aderarea la OCDE i se datorează, dar nu pot să înțeleg. Mai mult, în ultimele luni doamna Țoiu l-a blocat pe unde a putut, adică nici măcar nu a avut o relație bună cu USR-ul, deși postul de radio la care a lucrat, care aparține statului francez, este cunoscut pentru orientarea sa neomarxistă. Dânsul, chiar și atunci când era la postul de radio, era un om echilibrat, nu era în zona de propagandă. Poate și asta a fost problema pentru USR și doamna Țoiu. Totuși, revenind, nominalizarea nu are o explicație. Spiritul Constituției nu a fost respectat. Consulți partidele politice pentru a afla ce propun aceste partide. Nu scoți din joben ce vrei tu. Am stat aseară la România TV ca la tragerea loto. Pe cine propune președintele? Păi, trebuie să numească pe cineva care a fost propus de partidele politice, nu? Altfel, de ce mai facem consultări?

Guvern temporar pentru rectificarea bugetară și buget în 2027

Nu știu la ce propuneri de miniștri să mă aștept de la domnul Niculescu. Probabil că va fi un guvern tehnocrat. PNL și USR au spus că nu vor vota niciun guvern din care face parte PSD-ul. Asta înseamnă că PSD-ul nu poate să-și propună oameni într-un guvern, ei fiind câștigătorii alegerilor parlamentare. Pe de altă parte, PNL și USR nu vor dori să plece din guvern. Atunci, PSD-ul să-i voteze pe ei ca să rămână în guvern? PSD-ul să rămână în opoziție? Să voteze din opoziție un guvern în jurul USR-ului? Nu are niciun sens. Nu văd cum se poate rezolva criza. UDMR-ul am înțeles că e la mijloc. De la domnul Kelemen Hunor am înțeles că mai urmează două nominalizări înainte de alegerile anticipate. Rămânem în aceeași paradigmă. Hai să ne uităm la ultimul experiment, cel cu Siegfried Mureșan. Facem același lucru în speranța că vom obține alt rezultat. Nu văd cum am putea obține un alt rezultat. Dacă avea un sens, putea să spună 'îl punem pe domnul Luca Niculescu până în decembrie. După o să facem iar consultări și încercăm alt guvern. Măcar să avem rectificarea bugetară și bugetul pentru 2027'. Așa mai avea un sens. Așa oamenii din sănătate, educație, apărare pot să-și primească banii. Bugetul trebuia adoptat în Parlament, dar acum nu se poate face nimic. Mai trebuia să faci indexarea pensiilor. Din nou, nicio șansă", a explicat Bogdan Chirieac.

Comentarii (11)

Mihai1   •   06 Octombrie 2026   •   13:27

Cât timp AUR și PSD nu fac o alianță asumată, care să pună pe masă o majoritate, Nicușor Dan nu poate fi suspendat. AUR însă vrea alegeri anticipate iar PSD....dracu știe ce vrea.... probabil să nu intre în atenția formidabilei mașini de propagandă useriste ca antiEuropean (deși deja sunt ținta tuturor atacurilor posibile) sau poate să nu facă o alianță cu un partid imprevizibil, proRus și cu tot felul de ciudați cum e AUR.

dario   •   06 Octombrie 2026   •   13:19

de la Nistru pana la Tisa pare a se fi transformat totul intr-o comedie horror cu tocilari

Ion   •   06 Octombrie 2026   •   13:08

Doua masuri rapide,înlocuirea lui Abrudan și suspendarea imediata a acestui domn!

Gabriela Cecilia Souca   •   06 Octombrie 2026   •   13:05

Al cui este acest presedinte? Al romanilor nu! Am ajuns la concluzia ca face orice pt a prelungi criza si pt a prelungi ramanerea lui Bolojan in functie! Frica deschiderii cutiei Pandorei este atat de mareeeee, oricum stiti vorba: "de ceea ce iti este frica nu scapi"?! Se va aplica, peste o luna, peste 5 luni, sau cel mai tarziu peste doi ani, dar se va intampla!

Anonim   •   06 Octombrie 2026   •   12:53

Bolojan și Dan sunt probabil, cei mai buni prieteni in politica românească azi.

VIOREL   •   06 Octombrie 2026   •   12:38

Niculescu==Siegfried cu ochelari

Nicoleta   •   06 Octombrie 2026   •   12:32

Este revoltator! Ceea ce se intampla si se permite, este de-a dreptul revoltator! Tara asta nu este pe persoana fizica, ajuns conjunctural intr-o functie ( cu o legitimitate oricum indoielnica), nu te joci cu vietile oamenilor doar pentru ca tu consideri ca te-ai capatuit. psd vinovat de tot ceea ce se intampla !

Valentin   •   06 Octombrie 2026   •   12:31

Sper sa aveti dreptate, l-am votat ca sa nu ne trezim cu Simion dar voi vota cu cea mai mare placere demiterea domnului presedinte.
Si apoi sper sa candideze dl Bolojan ca alta speranta nu cred ca avem!

Mhuscha Mbanana   •   06 Octombrie 2026   •   12:30

Sa-l suspende pe Mucusor odata dom'le , ce tot o lalaiesc atata , ne adancim din ce in ce mai mult in rahat cu propunerile lui sinistre , isi bate joc , avea de mult de gand sa-l propuna pe stirbul asta de Niculescu si mai face si figuri cu "consultari " la Cotroceni , asa de ochii lumii ! Sa nu zica occidentul ca suntem abia coborati din bananieri !

digital   •   06 Octombrie 2026   •   12:23

Păi, domnu` Nicu, că președinte nu poți să-i spui, execută ordinele primite pe linia francofono-germano-austriacă, că ăia-s stăpânii noștri de secole!Ăia mulți și proști care votează și chipurile țin democrația în viață, să-și vadă de lungul nasului că doar ăsta e rolul lor, în schimb noi cu bănetul, cu traiul bun și cu biciul pe ei!

Andrei   •   06 Octombrie 2026   •   12:16

Pai si daca nu avem guvern care sa faca rectificarea bugetara si bugetul pe 2027, ca urmare pensionarii nu-si mai primesc pensiile iar salariatii raman fara salarii nu e bine? In felul acesta in 3-4 luni scadem deficitul de tot, si ajungem pe excedent. Nu asta vrea Uniunea Sabotati Romania, in frunte cu Bolovan?
Deci, totul e cat se poate de logic, doar ca nu vrem sa vedem realitatea.

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica