DCNews Stiri Social Eveniment tragic în București. Biciclist mort după un accident în Capitală

Eveniment tragic în București. Biciclist mort după un accident în Capitală

Sursa: Freepik

Un bărbat de 59 de ani care se deplasa pe bicicletă pe bulevardul Regele Mihai I a fost accidentat mortal, duminică noapte.

El a fost acroșat mortal, în jurul orei 23:30, de către un şofer de 21 de ani.

"Conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 21 de ani, care se deplasa pe bulevardul Regele Mihai I, dinspre Piaţa Arcul de Triumf către Piaţa Presei, la intersecţia cu Aleea Primo Nebiolo, din cauze ce urmează a fi stabilite, a acroşat un bărbat în vârstă de 59 ani, care se deplasa pe bicicletă", informează Brigada Rutieră a Capitalei.

În urma accidentului de circulaţie, s-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra biciclistului, însă medicii au constatat decesul acestuia.

Trafic rutier restricţionat


Traficul rutier a fost restricţionat pe durata cercetărilor pe bulevardul Regele Mihai I, de la Piaţa Arcul de Triumf către Piaţa Presei. Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatele Alcooltest şi DrugTest, care au ieşit negative.

Se efectuează cercetări de către poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului rutier, notează Agerpres.

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social