DCNews Stiri Eurowings, o nouă companie low-cost, va opera în România

Eurowings, o nouă companie low-cost, va opera în România

Compania  Eurowings va începe din 3 iunie zboruri directe din Timişoara spre şi dinspre Germania, informează aeroportul Timişoara.

Compania va opera zboruri spre şi dinspre Stuttgart. "Este o primă destinaţie oferită de Eurowings din luna iunie. Ne dorim ca în timp, compania să deschidă şi alte destinaţii cu zbor direct din Timişoara", a declarat directorul aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

Zborurile spre Stuttgart sunt programate de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri şi vineri. Acestea vor fi efectuate cu aeronave Airbus A319 şi vor pune la dispoziţie peste 140 de locuri/zbor.

Eurowings este o companie înfiinţată în noiembrie 1996, fiind  în prezent parte a grupului Lufthansa. 

Vezi si: Stuttgart a interzis accesul mașinilor diesel

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele