DCNews Stiri UPDATE/ Tomac, întâlnire cu Nicușor Dan - surse. Planul B al președintelui: Circulă un zvon că mâine aș intenționa să îmi depun mandatul

UPDATE/ Tomac, întâlnire cu Nicușor Dan - surse. Planul B al președintelui: Circulă un zvon că mâine aș intenționa să îmi depun mandatul

Sursa: Agerpres

Update 2:

Eugen Tomac, premierul desemnat, a avut o reacție în fața informațiilor care circulă pe surse, potrivit cărora ar urma să își retragă mandatul.

"Circulă un zvon că mâine aș intenționa să îmi depun mandatul, în urma unei presupuse lipse de sprijin din partea partidelor politice.

Este FALS! Mandatul pe care l-am primit cu onoare și responsabilitate de la președintele Nicușor Dan este să formez Guvernul și, bineînțeles, voi duce această procedură până la votul Parlamentului. E calea firească, în concordanță cu principiile pe care le am.

Sunt încrezător, totuși, așa cum am afirmat de fiecare dată după consultări, că votul va fi unul favorabil. Toți cei care trâmbițează ipoteze menite să divizeze nu au niciun temei și fac, așadar, apel la vigilență. Avem nevoie, mai mult ca oricând, să rămânem uniți și concentrați pe același scop: formarea Guvernului și obținerea votului de învestitură", a postat Eugen Tomac pe Facebook.

Update:

Analistul Bogdan Chirieac a comentat subiectul într-o intervenție la România TV.

„Este informația acestei după-amieze. După întâlnirea cu cei de la UDMR, care nu au dat un semnal pozitiv pentru votarea guvernului, avem o situație delicată. Fără UDMR, guvernul nu are nicio șansă să treacă. Acum este vehiculată, în spatele ușilor închise, ideea ca domnul premier Tomac să încerce oricum sau chiar să depună mandatul înainte să ajungă în Parlament. Eu nu cred că e o soluție bună. Eu cred că e bine să avem un guvern, chiar și tehnocrat, mai ales că multe nume de acolo erau niște persoane chiar în regulă. Mi-e greu să cred că lista de miniștri o să rămână la fel dacă domnul Tomac e respins, dar depinde de președinte. Dacă dorește un alt premier care să meargă cu același guvern tehnocrat, atunci rezultatul va fi același.

Dacă numește o personalitate politică, pe Sorin Grindeanu, de pildă, pentru că PSD a câștigat alegerile, să vedem dacă va avea majoritate să treacă prin Parlament. UDMR-ul cred că ar merge cu PSD-ul, cu minoritățile altele decât cea maghiară și electronii liberi din Parlament, ca să le spunem așa. Acum, când vorbim, fără UDMR, Eugen Tomac nu are nicio șansă să ajungă premier. UDMR încă nu a dat un răspuns oficial, e adevărat, iar unii spun că negociază. Nu știu ce negociază, pentru că situația e critică, iar timpul trece. Dacă pică Grindeanu, atunci te duci la al doilea partid, care este AUR, dar anunți și îi spui să facă guvern. AUR nu va strânge de nicăieri voturi și atunci va pica și acest guvern. PSD a spus de atâtea ori că nu va face cu AUR. Totuși, nu excludem surprizele. Acest guvern Tomac era ca și trecut săptămâna trecută, uite că săptămâna asta s-a rupt căruța.”, a explicat Bogdan Chirieac.

Știre inițială:

Negocierile pentru formarea noului Guvern se află într-un moment decisiv, pe fondul incertitudinilor privind susținerea politică de care beneficiază premierul desemnat, Eugen Tomac. Potrivit informațiilor prezentate de România TV, Eugen Tomac ar fi fost cel care a solicitat o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, discuția urmând să aibă loc miercuri, cu puțin timp înaintea etapelor finale ale procedurii de învestire.

Surse politice indică faptul că negocierile purtate în ultimele zile cu partidele parlamentare nu au dus încă la obținerea unei majorități clare pentru viitorul Executiv. În aceste condiții, întâlnirea dintre șeful statului și premierul desemnat este considerată esențială pentru evaluarea șanselor reale ale Cabinetului de a trece de votul de încredere din Parlament.

Nicușor Dan ar avea pregătite două variante de rezervă în cazul în care Guvernul Tomac va fi respins

În paralel, la Palatul Cotroceni sunt analizate și scenarii alternative. Potrivit acelorași surse, președintele Nicușor Dan ar avea pregătite două variante de rezervă în cazul în care Guvernul Tomac va fi respins de Legislativ. Numele vehiculate pentru o eventuală nouă desemnare sunt Delia Velculescu și Radu Burnete.

Conform informațiilor apărute pe surse, dacă Executivul propus de Eugen Tomac nu va obține sprijinul necesar în Parlament, șeful statului ar putea face rapid o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru, fără a prelungi blocajul politic. În acest scenariu, structura cabinetului și programul de guvernare pregătite în actualele negocieri ar urma să fie păstrate în linii mari, indiferent dacă noul mandat va fi încredințat Deliei Velculescu sau lui Radu Burnete.

Miza următoarelor zile este una majoră, întrucât rezultatul votului din Parlament va determina dacă România va avea un nou Guvern învestit sau dacă procesul politic va intra într-o nouă rundă de negocieri și desemnări.

CITEȘTE ȘI: ”Mi-e teamă că partidele fac un calcul împotriva președintelui”. Cristian Pîrvulescu, analiză care zguduie scena politică, pentru DCNews: De ce este Guvernul Tomac unul ”de gardă”, ultima soluție de compromis. ”Nu există alternativă”

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele