DCNews Stiri Internațional ”Estul și Vestul nu sunt în concurență pentru aderarea la UE”

”Estul și Vestul nu sunt în concurență pentru aderarea la UE”

Uniunea Europeană

„Există percepția că aderarea deplină la Uniunea Europeană implică o alegere între Est și Vest. Una nu o exclude pe cealaltă și sunt necesare eforturi pentru a schimba această percepție”, a explicat șefa diplomației UE, Federica Mogherini, potrivit Agerpres. Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate a avut vineri o întâlnire la Belgrad cu președintele sârb Tomislav Nikolic.

La rândul său, președintele sârb a remarcat că tensiunile existente în regiune sunt evidente și și-a exprimat preocuparea față de situația din Macedonia și din Bosnia-Herțegovina.

El a ținut să adauge că Serbia își menține angajamentul față de integrarea europeană, exprimându-și totodată speranța că „nu va exista nicio condiție pe care (Belgradul) să nu o poată îndeplini, aceasta fiind recunoașterea Kosovo”.

[citeste si]

„Serbia este un important factor de stabilitate în Balcanii de vest”, a declarat Federica Mogherini. Șefa diplomației europene i-a mulțumit președintelui sârb pentru angajamentul său față de integrarea europeană.

Mogherini a subliniat, de asemenea, importanța dialogului dintre Belgrad și Pristina, în contextul candidaturii Serbiei la aderarea la Uniunea Europeană.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele