Conform CNN, șeful producătorului american de mașini electrice a etichetat contul oficial de Twitter al Kremlinului, întrebându-l pe liderul rus dacă vrea să discute pe noua aplicație care face furori pe internet. „Ați dori să vă alăturați unei conversații cu mine pe Clubhouse?”, a scris Musk, pe Twitter, duminică.
Kremlinul a răspuns, transmițând că invitația este „interesantă”, însă sunt necesare mai multe detalii. „În general, este o propunere cu adevărat interesantă, dar trebuie cumva să înțelegem ce se cere, ce este propus, așa că prima dată ne vom interesa și apoi vom reacționa”, a transmis purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, luni. „Știți că Putin nu folosește rețele de socializare, nu și le administrează singur”.