Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău a reuşit să facă economi de peste 220.000 lei pe spinarea bolnavilor de diabet şi cancer, informează Deşteptarea.
Autor: Adrian Stroescu
Imitaţii ieftine şi depăşite
Mecanismul de compensare a medicamentelor de pe lista C2 (pentru diabet, boli oncologice, HIV/SIDA, epilepsie, transplant etc) a intrat în vigoare la 1 septembrie. Prin noul sistem, CJAS decontează, pentru fiecare grupă de medicamente, cel mai ieftin produs. Acesta poate fi unul original sau un generic (o imitaţie). Pacienţii s-au trezit în situaţia de a li se deconta de CJAS doar produse foarte ieftine şi depasite. Unele dintre acestea nici nu se mai găsesc în depozite sau nici nu se mai fabrică. Pentru a continua cu tratamentul recomandat de medici şi cu care sunt obisnuiţi, pacienţii cu boli cronice incluse în programele de sănătate au ajuns să scoată din buzunar sume care, în unele cazuri, le depăşesc venitul lunar.
Pacientii nu au ce căuta în ecuaţie
Calvarul pacienţilor nu pare să fi fost luat în calcul la schimbarea modului decompensare a medicamentelor de pe lista C2. Autorităţile s-au limitat la a declara că genericele au aceeaşi substanţă activă ca şi produsul orioginal, deci nu există niciun motiv ca pacientul sau CJAS plătească în plus.
„Sunt lipsiţi de orice urmă de compasiune. Acea diferenţiere între produsele originale şi cele generice este o greşeală. Multe dintre generice nici nu mai există pe piaţă. Bolnavii au ajuns să renunţe la tratament.
S-a anunţat că anul trecut nu s-au cheltuit toţi banii alocaţi pentru tratamentul acordat cu acceptul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. S-au facut economii de 11%, dar nu a spus nimeni câţi pacienţi au murit pe listele de aşteptare”, a declarat pentru Deşteptarea Cezar Irimia, preşedinte al Coaliţiei Organizaţiilor Pacientilor cu Afecţiuni Cronice.
Pe 5 noiembrie, liderii organizaţiilor pacienţilor cu boli cronice vor avea o întâlnire în Capitala unde se vor decide paşii unui protest. Reprezentanţii pacienţilor sunt decisi să protesteze în faţa Parlamentului European.