Dr. Simin-Aysel Florescu a vorbit despre măsurile necesare pentru creșterea vaccinării și a propus trei direcții în acest sens.
Dr. Simin-Aysel Florescu, Manager Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, a participat la dezbaterea „HEALTH FORUM: Vaccinarea pe tot parcursul vieții, o viață fără boli prevenibile prin vaccinare”, organizată de DC Media Group, unde a vorbit despre povara bolilor prevenibile prin vaccinare asupra sistemului sanitar, cauzele nivelului scăzut de vaccinare și măsurile necesare pentru creșterea acoperirii vaccinale. Potrivit medicului, spitalele se confruntă în fiecare an cu aceleași cazuri, iar vaccinarea nu înregistrează progrese.
Video:
„În spital se întâmplă lucruri neplăcute și noi nu vrem să vedem în spital oameni cu boli vaccinabile, care puteau fi vaccinați, care puteau să nu facă acea boală, să stea liniștiți la ei acasă și să nu aibă nevoie de sprijinul nostru în spital.
Avem destul de multe alte boli pe care trebuie să le tratăm pentru că nu beneficiază de vaccinuri, deci nu le vrem și pe cele care pot fi vaccinabile. Deci povara pe sistemul sanitar este una evidentă. În fiecare an e același lucru și chiar mă uitam la toți antevorbitorii mei care au vorbit foarte clar și evident în deplină cunoștință de cauză despre toate aceste probleme, dar parcă suntem în filmul acela „Ziua Cârtiței”, în care în fiecare an ne pierdem memoria și o luăm de la capăt cu aceleași lucruri.
Deci asta e perspectiva mea de spital: că în fiecare an o luăm de la capăt ca și cum nu am auzit niciodată despre existența vaccinului împotriva gripei, ca și cum nu am auzit niciodată că gripa determină forme severe mortale, complicații la pacienți, mai ales la cei fragili. Deci o luăm de la capăt cu aceleași lucruri și parcă nu progresăm deloc în această privință. Asta este perspectiva mea de spital”, a spus dr. Simin-Aysel Florescu.
Trei direcții pentru creșterea vaccinării
Dr. Simin-Aysel Florescu a spus care sunt cele trei direcții pentru creșterea vaccinării. Potrivit acesteia, este vorba despre accesul mai ușor la vaccin, recâștigarea încrederii populației și impunerea vaccinării pentru accesul în anumite colectivități.
Aceasta a explicat că primele două măsuri necesită timp, iar cea de-a treia ar putea avea efecte mai rapide.
„Dacă ne gândim la cum ar trebui făcut ca să schimbăm acest scenariu anual absolut identic în fiecare an, există niște căi despre care toți oamenii responsabili au vorbit foarte clar aici și care sunt vreo trei.
O primă variantă este ca accesibilitatea la vaccin să fie una foarte mare, să o duci către oamenii care trebuie, în comunități, asistenți sociali, asistenți comunitari, medici de familie, colectivități. Asta ar fi o variantă.
A doua variantă este creșterea încrederii în vaccin, creșterea încrederii în comunități a populației, în tot ce înseamnă medicină și vaccin. Lucrul ăsta se poate face, dar necesită timp pentru că în România, din păcate, această încredere s-a pierdut de foarte mulți ani și se pierde în continuare în mod accelerat. Acesta este motivul pentru care noi, în România, avem o acoperire vaccinală la copii cam de 60 și ceva la sută. Deci față de cei 95% care ar trebui să fie pentru a preveni transmiterea și apariția focarelor, este un nivel dezastruos.
Creșterea încrederii prin repararea educației medicale durează niște generații, nu niște ani. Îmi pare rău să vă dezamăgesc! E foarte posibilă, dar ce s-a pierdut în generații se va recâștiga în alte generații, nu de azi pe mâine. Asta pot să vă spun și în calitate de profesor universitar pentru că mă ocup de cursuri de boli infecțioase la studenții la medicină și cursuri postuniversitare la diverși medici, diverse specialități și în care vedem niște atitudini destul de bizare pentru unii doctori, în unele cazuri.
A treia cale este modelul latin. Primele două au fost modelul nordic și modelul portughez. Modelul latin este cel legat de impunerea vaccinării. Nu înseamnă o legislație care să-l pedepsească, să-l închidă, să-i dea amendă, dar impunerea în sensul de a cere vaccinarea în momentul în care un copil vrea să acceadă într-o anumită colectivitate - vrea în școală, vrea în liceu, vrea la facultate, vrea într-un anumit loc, vrea să stea în cămin.
În Marea Britanie există această practică. Există practica legată nu de o politică a guvernului, că nu impune nimeni nimic oficial, dar acele școli au posibilitatea să-și facă un regulament propriu în care au posibilitatea să nu accepte tineri care nu sunt vaccinați conform programului național de imunizare al Marii Britanii. De ce nu putem face și noi asta? Nu știu de ce!”, a spus dr. Simin-Aysel Florescu.
„Nu este o soluție populară, însă este cea cu efectul cel mai rapid”
Dr. Simin-Aysel Florescu a propus ca școlile să poată impune anumite condiții de vaccinare pentru accesul în colectivități. Ea a comparat această abordare cu vaccinarea obligatorie pentru călătoriile în anumite țări și a spus că în aceste cazuri oamenii nu sunt deloc reticenți.
„Școlile să aibă posibilitatea de a-și impune niște reguli în care să zică: „Ok, vrei să vii aici? Ești bine primit, dar trebuie să ai 1, 2, 3, 4. Aceste vaccinuri”. Știu că nu este o soluție populară, însă această soluție este cea cu efectul cel mai rapid și este vorba de un efect foarte rapid necesar pentru țări precum România, unde nivelul de acoperire vaccinală este unul dezastruos și măsurile ar trebui să înceapă cu unele cu efect mai rapid și să meargă concomitent cu celelalte două tipuri de activități - accesibilitate, educație. Normal că nu le luăm pe rând, merg toate împreună, dar cel mai rapid e ăsta.
Vedem generații, cohorte, familii care vin cu ideea că nu trebuie să se vaccineze. Vin cu ideea că nu trebuie să se asigure, cu ideea că toată societatea este responsabilă pentru ei și ei nu sunt responsabili pentru nimic. Asta este o educație complet greșită, iar eu zic că o măsură inițială, cu efect rapid, ar fi „ca să te duci în cutare loc, trebuie să ai aceste vaccinuri”.
De ce acest lucru se poate pentru adulții care călătoresc și chiar și pentru copiii care călătoresc? Hai să mergem într-o republică africană sub-sahariană, unde vaccinarea împotriva febrei galbene este cerută la graniță: „Nu intri în țara aia dacă nu ai acel certificat de vaccinare”. De ce sunt toți disperați să se vaccineze atunci?
Vine și spune: „Trebuie să fac acest vaccin”; Zic: „Păi la tine e contraindicat, că ai 70 de ani”; „Păi da, dar eu trebuie să intru acolo. Am plătit banii de excursie. Nu știu ce faceți să-mi dați.”; „Păi, îți dau waiver că nu poți să te vaccinezi, că ai risc de efecte adverse mai mare decât beneficiul, adică risc să te omor eu cu vaccinul”, și zice: „Nu-i nimic, dați-mi waiver că văd eu. Merg nevaccinat”. Cum vine chestia asta?
Noi asta vedem în spital zi de zi. În schimb, dacă îi propui să se vaccineze antigripal, nu”, a spus dr. Simin-Aysel Florescu.
„Ne trebuie o măsură cu efect rapid, altfel vom pierde și mai mult teren!”
Dr. Simin-Aysel Florescu a criticat informațiile false despre vaccinuri, cum ar fi aceea că vaccinul anti HPV ar modifica ADN-ul. Medicul a atras atenția asupra riscului de reapariție a unor boli - poliomielita și difteria - și a spus că este nevoie de măsuri rapide pentru creșterea acoperirii vaccinale.
„Povesteam despre cazul unui medic de familie la care s-a dus o cunoștință, tot medic, ginecolog, și a cerut să se vaccineze, să-i dea rețeta anti HPV și i-a spus, un medic către alt medic: „Ai înnebunit? Ăsta îți schimbă ADN-ul”. S-a dus în altă parte și s-a vaccinat.
Este o aiureală, este o monstruozitate. Evident că nu este adevărat. După părerea mea, medicului respectiv ar trebui să i se suspende dreptul de liberă practică. Nu este adevărat așa ceva! Nu se schimbă niciun ADN prin niciun tip de vaccin.
Ca să putem totuși să scăpăm de acest nivel dezastruos de vaccinare de la noi, atât la adulți, cât și la copii, cred că trebuie început cu soluția mai rapidă și nu văd de ce dacă state celebre în lume au apelat la această soluție - în Franța am impresia că plătesc și amenzi pentru treaba asta - de ce nu putem să apelăm și noi?
Ne trebuie o măsură cu efect rapid, altfel vom pierde și mai mult teren, iar eu nu-mi doresc să văd în spital cazuri de poliomielită și de difterie adevărată toxigenă și cred că niciunul dintre doctorii normali la cap nu-și dorește să vadă pe viu aceste cazuri.
Destule cazuri de tuse convulsivă cu deces, forme severe, și rujeole, forme severe cu complicații, și în curând, din ce în ce mai frecvente forme de PESS după rujeolă, la 8-10 ani le vedem, lucruri care nu existau înainte, cât timp nivelul de acoperire vaccinală era optim. Noi nu vrem să vedem lucrurile astea, dar prima măsură trebuie să fie una rapidă, dublată sau triplată de celelalte două măsuri ca să putem ieși din asta.
Nu cred că suntem singurii care am ajuns la nivelul ăsta, însă în alte părți ale lumii există o decizie mai clară și toate aceste măsuri merg concordant și lucrurile se urnesc într-un final, altfel vom merge din ce în ce mai rău și o să vedem boli de Ev Mediu în spitalele noastre. Deja vedem tetanos, botulism. O să vedem și difterie și polio și o să ne liniștim atunci”, a spus dr. Simin-Aysel Florescu la dezbaterea „HEALTH FORUM: Vaccinarea pe tot parcursul vieții, o viață fără boli prevenibile prin vaccinare”, organizată de DC Media Group.