Inițial, se credea că Donald Trump nu participă la summitul ONU pe tema schimbărilor climatice. El a făcut o vizită fulger în momentul în care vorbea premierul Indiei, Narendra Modi. Președintele SUA nu a făcut nicio declarație, spun surse citate de Le Figaro, potrivit Mediafax. Informațiile inițiate cu privire la summit erau că președintele Donald Trump nu participă.
Trump a fost însoţit cu acest prilej de vicepreşedintele Mike Pence. Preşedintele SUA a fost văzut aplaudând după unele discursuri mai scurte despre climat.
Deşi a ajuns după ce evenimentul a început şi a ratat discursul adolescentei suedeze militante pentru mediu Greta Thunberg şi pe al secretarului general ONU, Antonio Guterres, el şi a făcut timp pentru luările de cuvânt ale cancelarului german Angela Merkel sau premierului indian Narendra Modi.
Trump şi-a exprimat scepticismul privind ştiinţa climatului şi SUA fac paşi înapoi în reglementările de mediu, cel mai adesea în numele progresului economic, notează dpa.