DCNews Stiri Dolj: împușcați în altercație. Un mort și doi răniți

Dolj: împușcați în altercație. Un mort și doi răniți

Potrivit martorilor, un tânăr de 28 de ani din Timişoara, venit în vizită la prietena sa în localitatea Palilula, ar fi avut o altercaţie cu un vecin al acesteia, motiv pentru care a scos un pistol şi l-a împuşcat pe respectivul bărbat şi pe fiul acestuia. În urma rănilor, vecinul fetei a decedat, iar fiul acestuia a fost rănit. În momentul în care tânărul şi-a dat seama de acţiunea sa, ar fi încercat să se sinucidă cu aceeaşi armă, însă a scăpat cu viaţă şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. 

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, precum şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj care a preluat cazul, conform Agerpres.

[citeste si]

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele