Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care s-a clasat pe locul 3 în urma scrutinului de duminică, a anunțat că ieri, Maia Sandu l-a sunat și au stabilit că azi vor avea o întâlnire la care vor discuta despre modul cum s-ar putea dizolva Parlamentul.
Declarațiile au fost făcute de Usatîi pe pagina sa de Facebook în timpul unei înregistrări live. Usatîi a ținut să menționeze că nu poate să-i trădeze pe alegătorii săi și că va cere ca această întrevedere să fie publică și transparentă!
Amintim că în urma scrutinului de duminică Maia Sandu, candidatul PAS la alegerile prezidențiale, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Aceasta a luat 36,16%, adică 487 635 de voturi, după procesarea a 100% din procesele verbale. Pe locul doi se află Igor Dodon, candidat independent susținut de PSRM, cu 32,61%. Urmează Renato Usatîi cu 16,90%, Ivanov Violeta - 6,49%, Andrei Năstase - 3,26%, Octavian Țîcu - 2,01%, Tudor Deliu - 1,37%, Dorin Chirtoacă - 1,20%.
Ieri, mai multe partide de dreptatea și-au declarat susținerea pentru Maia Sandu în cadrul alegerilor din turul II unde se vor întâlni Maia Sandu și actualul președinte, Igor Dodon, informează Deschide.md.