DNA desfășoară miercuri percheziții la sediul unei companii din Constanța care oferă servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor NATO. În paralel au loc verificări în Norvegia și Germania, în cadrul unei operațiuni internaționale coordonate.
Dosarul vizează suspiciuni de evaziune fiscală, înșelăciune și spălare de bani, în legătură cu serviciile oferite de companie și reprezentanții acesteia.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, înșelăciune și spălare a banilor de către o societate comercială și reprezentanți ai acesteia, în legătură cu prestarea unor servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO.
În cursul zilei de 14 octombrie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 3 locații situate pe raza județului Constanța, la domiciliile unor persoane fizice și la sediul unei societăți comerciale”, se arată în comunicatul DNA.
Acțiune coordonată la nivel internațional
„Activitățile se desfășoară în cadrul unei acțiuni coordonate la nivel internațional, cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (EUROJUST). În cadrul aceleiași acțiuni, în Norvegia au fost reținute cinci persoane și au fost efectuate percheziții la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor societăți comerciale, iar în Germania au fost efectuate percheziții în baza unui ordin european de anchetă.
Aceste activități au loc în cadrul unei echipe comune de anchetă din care fac parte Direcția Națională Anticorupție, Serviciul de Urmărire Penală al Coroanei și Poliția Ministerului Apărării din Regatul Unit, precum și Autoritatea Națională pentru Investigarea și Urmărirea Penală a Infracțiunilor Economice și de Mediu din Norvegia (Økokrim).
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul DNA.