Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe Elena Poiană, la data faptei judecător în cadrul Tribunalului Harghita, fost preşedinte al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, în 19 august 2015, Elena Poiană a pretins de la o persoană (denunţător în cauză) suma de 10.000 lei, pentru a dispune soluţionarea favorabilă a contestaţiei formulate de două persoane arestate preventiv pentru tâlhărie calificată, împotriva unei încheieri pronunţate de Judecătoria Miercurea Ciuc, hotărâre prin care s-a respins solicitarea acestora de revocare şi înlocuire a măsurii arestării preventive.
'După ce s-a asigurat de disponibilitatea denunţătorului de a remite suma de bani
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Alba Braşov, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.