DCNews Stiri Dispecer de la Ambulanţa Galaţi, reacţie uluitoare la dispariţia unui copil cu probleme. "Nu vine nimeni, doamnă, să o caute prin tot oraşul"

Dispecer de la Ambulanţa Galaţi, reacţie uluitoare la dispariţia unui copil cu probleme. "Nu vine nimeni, doamnă, să o caute prin tot oraşul"

Sursa: Pixabay

Femeia şi-ar fi pierdut din vedere copilul minor (o fată cu probleme psihiatrice) într-un parc din centrul oraşului Galaţi, aproape de Faleza Dunării, motiv pentru care a dat alarma la numărul unic de urgenţă 112. Cu toate astea, reacţia dispecerului de la 112 a fost contrară aşteptărilor. Dispecerul i-a transmis femeii să revină la 112 când îşi va găsi copilul, dacă acesta va avea nevoie de îngrijiri medicale. Abia după minute bune în care s-a contrazis cu apelanta, dispecerul a făcut legătura către Poliţia Galaţi. 

Iată mai jos dialogul, redat de Antena 3.

Dispecer: 112, ce urgență aveți?

Femeie: Am revenit. I-am pierdut urma în zona restaurantului… Alex, pardon. Pe faleză.

Dispecer: Deci n-o mai vedeți acum, nu mai știți unde este.

Femeie: A urcat prin boscheți…

Dispecer: Da, rămâneți să le spuneți celor din Ambulanță!  A pierdut-o, extraordinar… Alo?

Femeie: Bună seara. I-am pierdut urma în zona restaurantului Alex.

Dispecer: E, dacă i-ați pierdut urma, doamnă, când o găsiți, este liniștită și vrea să meargă la spital, reveniți la 112. Nu vine nimeni s-o caute în tot orașul.

Femeie: Da, dar nu este și Poliția pe fir? Că nu înțeleg.

Dispecer: Poliția nu este în acest moment pe fir. Dar nici Poliția nu aleargă după ea. Dacă ea este fugită și n-o vede nimeni, unde s-o caute Poliția, doamnă?

Femeie: E un minor, pacient de neuropsihiatrie. Cine să alerge, dacă nu autoritățile care se ocupă?

Dispecer: Dacă ea nu mai este în raza dumneavoastră și e ascunsă undeva, unde s-o caute Poliția?

Femeie: Păi, nu știu, doamnă, nu se ocupă Poliția cu asta?

Dispecer: Păi, cum nu știți? Dumneavoastră n-o mai vedeți deloc? 

Femeie: Dacă nu îmi găsește minorul, Poliția la ce mai…

Dispecer:  Doamnă, mă ascultați un pic, vorbiți numai dumneavoastră? Facem un dialog? Auziți, doamnă, vorbiți cu Poliția. Poliția, chiar fac inversare, că nu se poate…

Ulterior, copilul a fost găsit la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi, acolo unde s-a dus pentru a vorbi cu un paznic pentru care, conform spuselor mamei, ar fi făcut o obsesie. Pentru moment, nu există nicio reacţie din partea Serviciului de Ambulanţă Galaţi, angajatorul dispecerului din apel. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele