Dragnea a precizat că în perioada următoare vor începe consultări între ministerele de Externe din România şi China.
Consiliul va fi coordonat de către un vicepremier din cele două ţări
Oficialul chinez s-a întâlnit, joi, la Guvern, şi cu viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.
Citește și: Al Treilea Război Mondial. Este cazul să ne pregătim, scrie presa chineză
Acesta a punctat faptul că vizita lui Gaoli la Bucureşti are loc cu numai câteva zile înainte de sărbătorirea a 65 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, România fiind una dintre primele trei ţări care au recunoscut Republica Populară Chineză.