Întâlnirea, dezvăluită în premieră de publicația Axios pe baza unor surse israeliene și americane, a avut loc după discuții pe care Barrack le-a purtat cu ministrul israelian pentru Afaceri Strategice, Ron Dermer, și cu ministrul Apărării, Israel Katz.
Dermer se întâlnise anterior, la Paris, cu ministrul de Externe al Siriei, Asaad al-Shibani, pentru a discuta despre aranjamentele de securitate din sudul Siriei, potrivit unor surse siriene familiare cu negocierile.
În ultimele luni, oficiali sirieni și israelieni poartă discuții mediate de SUA pentru reducerea tensiunilor din sudul Siriei. O rundă anterioară, desfășurată la Paris la finalul lunii iulie, s-a încheiat fără un acord final.
Luni, aflat la Beirut, Barrack a declarat că Israelul ar trebui să respecte planul care prevede dezarmarea grupării Hezbollah până la sfârșitul anului, în schimbul încetării operațiunilor militare israeliene în Liban.
Documentul trasează o foaie de parcurs etapizată prin care grupările armate ar urma să predea arsenalul, în timp ce armata israeliană ar suspenda operațiunile terestre, aeriene și maritime și s-ar retrage din sudul Libanului.
Guvernul libanez a aprobat obiectivele planului la începutul lunii, în ciuda refuzului Hezbollah de a renunța la arme. Barrack a subliniat că acum „a venit rândul Israelului să coopereze”.
Biroul premierului Netanyahu nu a oferit încă un comentariu oficial.