Vânzarea la licitaţie a decoraţiunilor şi mobilierului hotelului Ritz din Paris s-a soldat cu încasări de 7,3 milioane de euro, 'un record mondial pentru o vânzare de mobilier hotelier', după cum a anunţat sâmbătă casa de licitaţii Artcurial, organizatoarea evenimentului, citată de AFP.
Vânzarea mobilierului şi decoraţiunilor acestui hotel-palat, deschis în 1898 de Cesar Ritz, le-a depăşit pe cele organizate în cazul altor hoteluri faimoase, precum Crillon (5,9 milioane de euro în 2013) şi Plaza Athénée (1,4 milioane în 2013), ambele din Paris.
'Ritz a suscitat un interes extraordinar, atrăgând cumpărători din întreaga lume', a declarat pentru AFP François Tajan, preşedinte adjunct la Artcurial, în urma acestui eveniment, desfăşurat pe parcursul a cinci zile. Valoarea vânzării (7,3 milioane de euro cu tot cu taxe) reprezintă de 7 ori estimarea (fără taxe) a sumei propuse pentru respectivele obiecte. "Toate cele 3.400 de loturi au fost vândute, dintre care 95% peste estimări. Circa 50% din loturi au fost achiziţionate pe internet, ceea ce 'a constituit un vector al succesului vânzării', a precizat Tajan.
Expoziţii publice în Europa
Aflat în posesia miliardarului egiptean Mohamed Al-Fayed din 1979, acest legendar hotel din Place Vendome, redeschis în iunie 2016 după patru ani de renovări, a acumulat, de-a lungul istoriei sale de 120 de ani, numeroase obiecte de mobilier şi decoraţiuni. Înainte de vânzare, Artcurial a organizat expoziţii publice cu obiectele scoase la vânzare în ţări precum Austria, Germania, Italia şi Franţa, atrăgând un total de 13.000 de persoane.
Expoziţia de la Paris, prezentată într-o scenografie specială, a fost vizitată de 11.000 de persoane. Printre obiectele scoase la licitaţie s-au aflat fotolii, paturi, console, tapiserii, aplice, veselă, argintărie - în total 10.000 de obiecte care îşi aşteptau un cumpărător.
[citeste si]
Artcurial nu se află la prima iniţiativă de acest gen: în ultimii ani, casa de licitaţii a încercat - şi a reuşit - să vândă mobilierul din alte hoteluri celebre, precum Crillon, Plaza Athenee, Hotel de Paris din Monaco, dar şi pe acela din restaurantul La Tour d'Argent.