Radu Marinescu a anunțat joi, la Parlament, că PSD va depune amendamente la proiectul de lege inițiat de PNL privind consolidarea cadrului legislativ în domeniul integrității, pentru ca declarațiile de avere să fie din nou publice.
Radu Marinescu a anunțat, joi, că PSD va depune amendamente la proiectul de lege, depus de PNL, cu privire la consolidarea unor acte normative în domeniul integrității, astfel încât declarațiile de avere să desecretizate.
Marinescu acuză PNL-ul lui Bolojan că a modificat proiectul de lege
Fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, afirmă că PNL a modificat proiectul de lege referitor la reformarea Agenției Naționale de Integritate, pe care el l-a lăsat la minister.
Marinescu acuză Guvernul demis Bolojan, susținând că din actualul proiect a fost eliminată componenta de publicare a declarațiilor de avere și de interese.
„Din momentul demiterii Guvernului, din punctul nostru de vedere, acesta nu mai putea elabora politici noi, nici proiecte, astfel încât nu mai putea să mai primească nici amendamente.
Noi nu am mai participat la aceste discuții, tocmai pentru că am respectat principiul constituțional potrivit căruia un Guvern demis nu mai poate acționa în continuare pentru a construi o astfel de politică”, a declarat Radu Marinescu.
Vezi și - Grindeanu se așteaptă la revoltă din partea societății civile după ce a făcut USR
Marinescu a vorbit cu Grindeanu pentru a reveni la proiectul inițial
Dputatul PSD Radu Marinescu a mai declarat că a vorbit cu Sorin Grindeanu, președintele democraților, cu scopul de a fi depuse amendamente ca proiectul inițial „să fie respectat întru totul”.
„În acel grup de lucru politic, al actualului Guvern, s-a eliminat o componentă esențială, aceasta de publicitate a declarațiilor de avere și de interes. Am discutat cu domnul președinte Grindeanu și noi vom depune amendamente ca proiectul pe care eu l-am lăsat pe minister să fie respectat întru totul. Să se revină la ceea ce noi am considerat că este corect prin proiectul lăsat de mine când am plecat”, a spus Marinescu.
PSD va propune amendamente pentru reintroducerea rudelor și afinilor de gradul II în legea integrității
„Dacă ați văzut, proiectul lăsat de mine și rudele, și afinii de gradul 2 erau incluși în sfera persoanelor pentru incidență a legii. Vreau să fac o precizare aici. Practic, Ministerul de Justiție era componenta instituțională care sprijinea ANI, pentru a se realiza un instrument legislativ.
Soluțiile, experiența profesională și jurisprudențială veneau din zona ANI, pentru că ANI este instituția care lucrează cu această problematică.
ANI a propus ca inclusiv afinii și rudele de gradul al doilea să fie introduse în sfera de incidență a legii pentru a se preveni conflictele de interese, incompatibilitățile și toate situațiile care intră în sfera aceasta a legii.
Noi am acceptat această chestiune, se regăsea în proiect și acum, vă repet, vom veni cu amendamente ca să corectăm ceea ce s-a ciuntit, să zic așa mai plastic, prin proiectul depus”, a mai spus Radu Marinescu.
În acest context, amintim că PSD a lansat un atac dur la adresa PNL și USR, susținând că modificările propuse la legislația ANI sunt făcute în interes politic și pun în pericol aderarea României la OCDE.