Accidentul teribil de la Suceava, când un bărbat a intrat intenționat într-o mașină-școală, care circula regulamentar, iar în urma accidentului a decedat cinci persoane, din care trei erau chiar din cea de școală, a determinat Poliția Rutieră să ia măsuri în privința școlilor de șoferi din România, care astfel au primit ”interzis” să își mai ducă cursanții pe drumurile județene, naționale sau chiar europene ori autostrăzi.
”Românii sunt obișnuiți, de ceva ani, să ia măsuri heirupiste. Sunt județe unde Poliția Rutieră a transmis către școlile de conducători auto că nu mai au voie să meargă pe drumuri europene, pe autostrăzi, pe mai multe sectoare de drumuri să își învețe cursanții, ceea ce mi se pare destul de aberant, pentru că inclusiv în anexa de examen se găsește un pasaj în care spune intrarea și ieșirea de pe autostradă. Păi cum să intru și să ies de pe autostradă, la examen, dacă ei practic nu fac lucrul acesta?
De asemenea, se sugerează să folosim doar orașele, dar și acolo, doar pe anumite trasee marginale și apoi, tot ei se miră de ce cursanții nu sunt bine pregătiți. Adică tu nu mă lași, nu îmi dai voie, mă încorsetezi și după aia, tot eu sunt vinovat că nu am scos elevul pe autostradă. Sunt colegi de ai noștri care recent au primit amendă pentru că au mers pe drum european.
În contactul cu ceilalți președinți din țările europene, la ei există o altfel de problemă. Acolo primăria, poliția reproșează că nu vede mașinile-școală mai des în locurile aglomerate, iar la noi ni se recomandă să îi ducem, dacă se poate, prin pădure. Și normal că atunci când ajung în oraș, se comportă ca în pădure. Nu avem legislație și programa școlară e depășită”, a declarat Petru Bordeianu, președintele Federației Naționale a Formatorilor Auto din România, în cadrul emisiunii DC Conducem de la DC News și DC News TV.
Titi Aur: Acolo este adevărata problemă
Titi Aur, expert în conducere defensivă, a afirmat că aceste lucruri se întâmplă după cum a explicat Petru Bordeianu pentru că ”politica noastră, față de politica țărilor europene este diferită. Aceea fac tot ce pot să facă accidente mai puține, la noi, parcă și-ar dori accidente mai multe. Afară spun: Mergeți cu cursanții peste tot, și pe autostradă, și pe drum, și în oraș aglomerat, și învățați-i să conducă așa cum oră să întâlnească după ce au permisul de conducere, ar noștri ar vrea să se ascundă după deget, după birou, ca să fie ei cât mai liniștiți. S-a întâmplat accidentul de la Suceava, care a fost chiar o tragedie, dar și un ghinion. Chiar nu avea nici cea mai mică vină, nici mașina de școală, nici instructorul, nici elevul.
Iar atunci au găsit o variantă de a se proteja mai mult: ia nu mai ieșiți voi pe drumul european, ia nu mai intrați pe autostradă, nu faceți nimic. Dacă ați putea să produceți acei viitori șoferi să îi învățați prin pădure, prin curte, că se descurcă ei pe urmă. Și îi vedem cum se descurcă.
Din păcate, sistemul, în loc să lucreze înspre a face pregătirea mai bună, mai taie și mai taie câte ceva, după cum am spus: a tăiat conducerea de noapte, a tăiat poligonul, a tăiat acel examen psihologic complex, la orele de teorie nu se prea vine. Sunt lucruri care ar trebui dirijate de cei care fac regula, adică la Ministerul Transporturilor, pentru că acolo este adevărata problemă”, a spus Titi Aur.
Mai multe în video: