DCNews Stiri De ce suspendă Piedone, temporar, ridicarea maşinilor în Sectorul 4

De ce suspendă Piedone, temporar, ridicarea maşinilor în Sectorul 4

hinh

Cristian Popescu Piedone, a dispus suspendarea ridicării autovehiculelor parcate neregulamentar în Sectorul 4, până la 10 ianuarie 2012, pentru a-i ajuta pe bucureştenii grăbiţi la cumpărăturile cu ocazia sărbătorilor de iarnă, anunţă reprezentanţii primăriei.

"Edilul sectorului 4 şi-a dorit astfel să vină în sprijinul cetăţenilor, care, grăbiţi să se aprovizioneze cu produse pentru masa de Sărbători şi să cumpere bradul de Crăciun şi cadouri pentru cei dragi, pot uita că parcarea neregulamentară a autovehiculelor atrage după sine ridicarea acestora", au explicat reprezentanţii primăriei.

Piedone a decis ca această măsură să fie adoptată şi în cazul tuturor sărbătorilor legale din 2012, numărul zilelor în care nu se vor face ridicări urmând să fie stabilit de Autoritatea Locală Sector 4, în urma discuţiilor cu reprezentanţii societăţii care desfăşoară astfel de activităţi pe raza Sectorului 4.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele