DCNews Stiri De ce rezerviștii peste 55 de ani sunt din nou în vizorul mobilizării. Care e vârsta limită

De ce rezerviștii peste 55 de ani sunt din nou în vizorul mobilizării. Care e vârsta limită

Sursa foto: Agerpres

Deși Guvernul susține că scopul exercițiului MOBEX 2025 este tocmai acela de a identifica disfuncționalitățile din sistem, realitatea din teren arată deficiențe majore, în ciuda faptului că acțiunea a fost planificată din timp.

Pe rețelele de socializare au apărut zeci de relatări ale participanților, preluate ulterior și de televiziunile naționale, în care rezerviștii reclamă haosul organizatoric: notificări primite cu întârziere, adrese greșite, cozi interminabile la centrele militare și chiar lipsa locurilor de cazare în unele unități.

În total, aproximativ 10.000 de rezerviști au fost chemați la exercițiu în Capitală și Ilfov. Mulți spun însă că au fost anunțați cu doar câteva zile înainte, iar unii au fost direcționați către centre unde nici măcar nu figurau în evidențe.

Au existat și cazuri în care participanții au fost chemați doar pentru formalități administrative, precum luarea măsurilor pentru uniforme, fără a lua parte la activități efective de instruire.

Totodată, persistă confuzia privind limitele de vârstă pentru convocare, unii rezerviști de peste 55 de ani susțin că au fost chemați, deși nu se așteptau să mai figureze pe listele active.

Ce spune legea?

 

Legea nu oferă clarificări detaliate privind limitele de vârstă până la care rezerviștii pot fi chemați la instrucție, invocând faptul că aceste aspecte sunt stabilite prin acte normative interne, unele dintre ele clasificate. MApN spune că mobilizarea parțială a rezerviștilor se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare”.

Conform experților în domeniul apărării, regulile generale sunt definite de Legea nr. 355 din 2009 și detaliate prin ordine de ministru. Iar vârsta de convocare diferă în funcție de categoria de personal, grad, starea medicală și experiența militară anterioară. Date generale arată că cei care au fost cadre militare pot fi chemați până la 65 de ani, în timp ce rezerviștii voluntari rămân în evidență până la 50 de ani.

Totuși, Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare stabilește explicit limitele pentru soldații și gradații în rezervă. Conform articolului 41, aceștia sunt menținuți în evidență până la vârsta de 55 de ani, repartizați pe clase de vârstă:

- Clasa I: până la 45 de ani inclusiv

- Clasa a II-a: între 46 și 50 de ani inclusiv

- Clasa a III-a: între 51 și 55 de ani inclusiv

Aceeași lege definește două componente ale rezervei: rezerva operațională și rezerva generală, precizând că persoanele încadrate în aceste categorii pot fi chemate sau mobilizate pentru instruire, completarea efectivelor ori alte situații de urgență, inclusiv asediu, mobilizare generală sau război.

În practică, însă, lipsa de transparență și coordonare afectează eficiența acestor procese. Exercițiul recent a arătat că procedurile administrative nu sunt suficient de clare, iar comunicarea dintre centrele militare și rezerviști este adesea fragmentată.

În lipsa unor proceduri unitare, pregătirea rezervei riscă să continue să fie mai degrabă un exercițiu birocratic decât unul de pregătire. În loc de antrenamente, majoritatea participanților au fost implicați în verificări de dosare, completări de formulare și evaluări administrative, conform DEFENSE ROMANIA.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele