DCNews Stiri Internațional De ce o acuză Putin pe Hillary Clinton?

De ce o acuză Putin pe Hillary Clinton?

Hillary Clinton, secretarul american de stat, a fost acuzată, joi, de către premierul rus Vladimir Putin că a dat tonul pentru contestarea alegerilor legislative de duminică, relatează AFP.

Șefa diplomației americane, Hillary Clinton, este acuzată de Vladimir Putin că a "dat semnalul de plecare" pentru contestarea rezultatelor alegerilor legislative şi a apreciat că opozanţii au acţionat "cu sprijinul" Washingtonului.

"Înțelegem cu toții că o parte dintre organizatorii manifestațiilor acționează potrivit unui scenariu comun", a declarat premierul de la Kremlin.

Vladimir Putin a afirmat că opoziția are dreptul să se exprime, inclusiv prin manifestații, dar orice încălcare a legii va fi pedepsită.

"Dar dacă cineva încalcă legea, atunci forțele de ordine și puterea trebuie să ceară respectul legii prin toate mijloacele legitime”, a spus Putin.

Citește și:

Sute de contestatari ai lui Putin au fost reţinuţi la Moscova Moscova fierbe după victoria partidului lui Putin în alegeri
Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele