DCNews Stiri De ce nu mai vin elevii să dea examenul de bacalaureat

De ce nu mai vin elevii să dea examenul de bacalaureat

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @Wavebreak Media

Profesorul Florian Lixandru și-a exprimat îngrijorarea privind numărul mare de absolvenți care nu se prezintă la examenul de Bacalaureat și dorește identificarea cauzelor pentru a crește participarea. De asemenea, a subliniat importanța combaterii violenței, bullyingului și consumului de droguri în școli, în colaborare cu instituțiile statului, sectorul privat și ONG-urile.

„Sunt îngrijorat de faptul că un număr însemnat de absolvenți de liceu nu se prezintă la examenul național de Bacalaureat și îmi propun să văd care sunt cauzele și să încercăm pe cât posibil să creștem gradul de participare a acestor elevi la examenul de Bacalaureat.

M-am bucurat să văd că Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar a dat rezultate și, la acest moment, în București, sunt 36 de școli implicate în acest program. Îmi doresc să extindem acest program în mai multe unități de învățământ gimnazial pentru că el va fi finanțat în continuare și cu Programul Operațional Educație și Ocupare și, dând rezultate, venim și în sprijinul acelor unități de învățământ gimnazial care au înregistrat rezultate mai puțin îmbucurătoare la această sesiune a Evaluării Naționale.

Sunt preocupat de problema violenței în mediul școlar și sunt deschis colaborării cu oricare instituție a statului, instituții private sau ONG-uri care vin în sprijinul sistemului de educație pentru prevenirea acestor fenomene neplăcute: violență, bullying, consum de droguri", a spus prof. Florian Lixandru.

 

 

Rată de absenteism foarte ridicată

Prof. Florian Lixandru a explicat că dorește extinderea proiectelor cu finanțare europeană pentru a sprijini profesorii de liceu și a îmbunătăți activitatea didactică. De asemenea, a subliniat necesitatea creșterii participării la cursuri, atât din partea elevilor, cât și a cadrelor didactice, în contextul unui absenteism ridicat.

„Îmi doresc să extind proiectele cu finanțare europeană la nivelul Inspectoratului Școlar și mă refer aici la finanțările obținute prin programul Erasmus+ pentru că Inspectoratul Școlar al Municipiului București beneficiază de 3 acreditări Erasmus, două pe educație și unul pe VET, astfel încât să cuprindă cât mai mulți profesori în aceste programe și să venim în sprijinul profesorilor de liceu, să depășim acest impas cu privire la modul în care predăm, la modul în care ne desfășurăm activitatea la clasă.

Sunt preocupat de creșterea gradului de participare la cursuri pentru că sunt situații în care, în anumite unități de învățământ, întâlnim o rată de absenteism foarte ridicată și atunci inspecția școlară pentru anul școlar 2025-2026 va urmări cu precădere aceste aspecte: creșterea gradului de participare a elevilor la cursuri, creșterea gradului de participare a cadrelor didactice pentru că ne confruntăm și cu problema aceasta, absenteism din partea cadrelor didactice. Este un cerc vicios. Trebuie să vedem care sunt cauzele care conduc la astfel de situații.

Priorități sunt multe, ne dorim să facem cât mai mult, important este să reușim și să avem resursa financiară, dar și umană de care este nevoie pentru implementarea unor astfel de proiecte”, a spus prof. Florian Lixandru la emisiunea DC Edu, pe de DC News, DC News TV și Părinți și pitici. 

 

Video: 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele