DCNews Stiri De ce nu a făcut Vasile Bănescu pasul spre preoție: Avem o criză acută de vocație

De ce nu a făcut Vasile Bănescu pasul spre preoție: Avem o criză acută de vocație

sursa: Agerpres

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a spus de ce nu a urmat calea preoției după ce a terminat Seminarul Teologic.

„Seminarul Teologic nu era o școală plină de sfinți sau de oameni cu vocație absolută. Nu, eram niște adolescenți care, bineînțeles, în majoritate înțelesesem de ce suntem acolo, eram la o vârstă la care puteam pricepe acest lucru, dar pe parcurs lucrurile s-au mai cernut.

Eu, de exemplu, nu am făcut pasul spre preoție, cum l-au făcut colegii mei, din rațiuni personale, de înțelegere diferită asupra unor lucruri, dar problema vocației era una mai puțin acută atunci decât acum.

Cred că acum avem o mare problemă a vocației clericale și, din păcate, criza de vocație îi conduce pe unii slujitori din biserică într-o zonă în care cad și unde cad zgomotos. Știți cazurile relativ recente“, a spus Vasile Bănescu la emisiunea De Ce Citim, la DC News.

VEZI ȘI     -    Părintele Calistrat s-a întors la altar. Ce le-a povestit credincioșilor / video

Vasile Bănescu este purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române și consilier patriarhal coordonator la Biroul de Presă și Relații Publice.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele