Briana Ioniță este o tânără cu studii la Londra, experiență în mediul diplomatic și european, care a ales să revină în România și să se implice în politică.
Organizația de tineret PSD din municipiul Buzău începe o nouă etapă, odată cu preluarea conducerii interimare de către o echipă tânără, cu energie și dorință de implicare. Tocmai a avut loc prima ședință a organizației, condusă de Briana Ionițǎ, în cadrul căreia tinerii au discutat deschis, au făcut schimb de idei și au conturat primele direcții de activitate pentru perioada următoare. Briana Ioniță, prim-vicepreședinte al TSD Buzău, este acum și președinte interimar la municipiu.
Cine este Briana Ioniță
Briana Ioniță a fost la King’s College London, unde a studiat istoria și studiile de război, dobândind o bază solidă în securitate internațională, diplomație, apărare și afaceri strategice. A absolvit, de asemenea, un master în drept, care i-a aprofundat înțelegerea instituțiilor, a guvernanței și a cadrelor juridice.
Experiența Brianei Ioniță s-a extins în mediul diplomatic, în cel european și în domeniul politicilor publice. De la activități legate de reprezentarea României în străinătate până la contactul cu mediul instituțional european, a devenit tot mai interesată de modul în care deciziile sunt negociate, comunicate și transformate în rezultate concrete.
În România, s-a implicat mai mult în susținerea drepturilor și intereselor tinerilor, în educație civică și în inițiative de leadership. O mare parte din activitatea ei s-a concentrat pe apropierea tinerilor de instituții, de afacerile europene, de vorbitul în public și de procesele decizionale.
Participă la evenimente internaționale, conferințe și dezbateri despre politici publice în domenii precum securitatea, diplomația, apărarea, afacerile europene, inovarea și leadershipul. Principalele sale domenii de interes sunt securitatea internațională, afacerile europene, inovarea în apărare, diplomația, comunicarea strategică și leadershipul în rândul tinerilor. Își dorește să contribuie la inițiative care îmbină gândirea strategică și au un impact real în societate, în special în domenii care consolidează reziliența Europei.
De ce a ales să se implice în politică
Într-un interviu acordat DC News, Briana Ioniță a vorbit despre parcursul său academic și profesional, motivele pentru care a ales să se implice în politică și să revină în România, precum și despre motivele care au determinat-o să aleagă Partidul Social Democrat. Aceasta a mai spus ce personalități au inspirat-o, dar și ce probleme consideră prioritare pentru educație.
Jurnalist DC News: Mulți tineri foarte buni spun că nu vor să aibă de-a face cu politica. Ce v-a făcut să vă implicați? A existat un moment în care ați spus: „Vreau să încerc să schimb ceva de aici”?
„Da, a existat un asemenea moment. Experiența mea la Parlamentul European mi-a oferit o perspectivă diferită asupra politicii și, în cele din urmă, m-a determinat să mă implic. De altfel, îmi amintesc foarte bine momentul în care am contribuit la transmiterea primei mele interpelări către Comisia Europeană și, deși este un demers relativ mic raportat la responsabilitățile și posibilitățile unui europarlamentar, pentru mine a fost o experiență foarte importantă și a fost momentul în care am înțeles că problemele cu care se confruntă România au nevoie și de perspectiva unei generații tinere, care vine cu alte experiențe, competențe și așteptări.
Referitor la al doilea punct, mi se pare regretabil că mulți tineri foarte bine pregătiți aleg să stea departe de politică, inclusiv din cauza retoricii și a imaginii pe care aceasta le are în societate. Pe de o parte, le înțeleg rezervele. Într-adevăr, nu este un domeniu ușor, dar cred că orice drum profesional presupune provocări.
Personal, nu mi-am dorit să rămân doar un observator. Îmi doresc ca prin activitatea mea să pot lăsa ceva în urmă și, poate la fel de important, să ofer un exemplu reprezentativ pentru tinerii care chiar pot avea un rol activ și responsabil în viața publică.
Aș dori să închei prin sfatul pe care îl ofer de fiecare dată, și anume: ei nu ar trebui să aștepte momentul în care se vor simți pe deplin pregătiți, întrucât adevărul este că experiența și curajul se dobândesc prin implicare”, a spus Briana Ioniță.
Modelele care au inspirat-o
Jurnalist DC News: Cine v-a susținut cel mai mult? Ați avut vreun model în politică - fie că vorbim despre politica românească, fie internațională?
„Aici aș menționa toată experiența de la Parlamentul European, alături de domnul Victor Negrescu, actualmente vicepreședinte al Parlamentului European, care a avut un rol foarte important în parcursul meu. Practic, mi-a oferit ocazia să înțeleg mai bine mecanismele decizionale europene, dar și responsabilitățile care însoțesc o funcție publică. Ulterior, cred că motivația personală a fost cea care m-a determinat să continui să învăț, să mă adaptez. E important să ai oameni de la care să înveți, dar și să-ți construiești propriile convingeri.
În privința modelelor, pregătirea mea academică în studiile de securitate m-a făcut să fiu interesată de personalități din perioade și contexte foarte diferite și, de multe ori, acestea nu vin dintr-un mediu politic per se. L-aș menționa în primul rând pe Napoleon Bonaparte pentru viziunea strategică și abilitatea de a mobiliza resurse și oameni în jurul unor obiective ambițioase. Consider foarte importantă distincția dintre tactică și strategie, iar Napoleon a demonstrat o înțelegere profundă a ambelor dimensiuni, ceea ce a contribuit de altfel la succesul său militar și la consolidarea sprijinului popular, în special în prima parte a ascensiunii sale politice.
I-aș aminti și pe Winston Churchill pentru leadershipul exercitat într-unul dintre cele mai dificile momente ale istoriei europene, pe Margaret Thatcher pentru determinarea și consecvența cu care și-a susținut viziunea politică, dar o personalitate pe care o apreciez în mod deosebit este generalul american James Mattis, zis Mad Dog, fost general în US Marine Corps și al 26-lea secretar al Apărării al Statelor Unite. Apreciez în mod deosebit perspectiva asupra leadershipului, desigur și a disciplinei și a gândirii strategice, dar și influența gândirii clausewitzene asupra modului în care a înțeles relația dintre obiectivele politice și acțiunea militară. Carl von Clausewitz este un autor canonic în ceea ce privește studiile de securitate. El a scris Vom Kriege (On War) și e cel care consideră războiul o continuare a politicii prin alte mijloace, un principiu care rămâne esențial pentru înțelegerea deciziilor strategice.
În Call Sign Chaos, o carte extraordinară pe care o recomand tuturor, este un episod relevant, cel al primei bătălii de la Fallujah din campania din Irak, din 2004, moment în care el avea rezerve cu privire la declanșarea ofensivei, dar, odată ce aceasta a fost autorizată, a considerat esențială consecvența deciziei politice. Cu toate acestea, când forțele sale deja înregistraseră progrese și se apropiau de atingerea obiectivelor militare, a primit ordinul de a opri ofensiva și a rezumat această experiență într-o afirmație foarte faină, din punctul meu de vedere: You don't order your men to risk death and then go wobbly. Consider că episodul ilustrează importanța coerenței dintre decizia politică, obiectivele strategice și responsabilitatea față de cei care trebuie să le pună în aplicare. Într-o anumită măsură, asta îmi amintește și de determinarea politică a lui Margaret Thatcher.
Aprecierea acestor personalități nu înseamnă că împărtășesc toate deciziile, convingerile sau metodele lor, cred însă că istoria trebuie privită cu discernământ și că putem învăța atât din reușitele, cât și din greșelile celor care au exercitat responsabilități de conducere. Ceea ce mă interesează în mod deosebit este capacitatea unui lider de a avea viziune, de a-și asuma decizii dificile, dar și de a înțelege responsabilitatea pe care o implică aceasta”, a spus Briana Ioniță.
Etichetele politice și prejudecățile legate de PSD
Jurnalist DC News: Au fost momente când, odată intrată în PSD, oamenii v-au judecat după partid, înainte să vă cunoască, adică ați auzit „comunisto”, „ciuma roșie” și alte apelative chiar dacă nici măcar nu ați trăit în comunism?
„Da, bineînțeles, mai ales în perioada în care am candidat pentru Camera Deputaților am întâlnit astfel de reacții, în mod special în mediul online. Recunosc că unele apelative mă amuză, iar în timp am învățat să le privesc cu un anumit simț al umorului. Este adevărat, sunt născută în anii 2000, așadar nu am trăit în perioada comunistă și consider că regimul comunist reprezintă un capitol dureros al istoriei României care ar trebui tratat cu seriozitate, nu redus la o insultă folosită în dezbaterile politice.
Înțeleg că există nemulțumiri față de partide și față de clasa politică, inclusiv critici legitime, dar nu cred că este corect să judecăm un om doar prin prisma apartenenței sale politice. Prefer să fiu evaluată pentru ceea ce fac, pentru ideile pe care le susțin și pentru felul în care îmi exercit responsabilitățile. Până la urmă, cred că activitatea fiecăruia trebuie să vorbească mai mult decât o etichetă”, a spus Briana Ioniță.
Provocările femeilor tinere în politică și prejudecățile de gen
Jurnalist DC News: Ați simțit vreodată că trebuie să munciți de două ori mai mult în politică pentru a demonstra că puteți doar pentru că sunteți femeie?
„Da, au existat momente în care am simțit că trebuie să depun un efort suplimentar pentru a-mi demonstra competențele. Cred că pentru o femeie tânără, mai ales într-un domeniu precum politica, unde, să fim sinceri, funcțiile de conducere au fost ocupate mult timp preponderent de bărbați, există uneori anumite prejudecăți și este adevărat că vârsta și genul pot influența felul în care ești percepută înainte să ai ocazia să-ți demonstrezi pregătirea.
Acum, nu-mi doresc să transform acest lucru într-o justificare sau într-o competiție între femei și bărbați. Am avut și colegi care m-au susținut și de la care am învățat foarte mult. Cred că, pentru mine, cel mai important este ca seriozitatea, competența și rezultatele să fie criteriile după care suntem evaluați, indiferent de vârstă sau de gen”, a spus Briana Ioniță.
Briana Ioniță, mesaj pentru ministrul Educației
Jurnalist DC News: Pentru că avem Guvern nou, v-aș întreba care ar fi cea mai mare problemă, din punctul dumneavoastră de vedere, în ceea ce privește educația în România? Ce mesaj aveți pentru ministrul Educației?
„Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai mari probleme ale sistemului educațional românesc este inegalitatea de șanse, la care se adaugă o distanță tot mai mare între competențele dobândite în școală, pe de o parte, și cele necesare în societatea contemporană.
Eu am avut oportunitatea de a studia în Marea Britanie și de a participa la activități academice, inclusiv instituționale internaționale. Toate aceste experiențe m-au ajutat să înțeleg cât de important este ca educația să încurajeze nu doar acumularea de informații, ci și gândirea critică, inițiativa, capacitatea de a aplica ceea ce înveți.
România are mulți tineri foarte bine pregătiți și profesori dedicați, dar problema este că oportunitățile nu sunt distribuite uniform, iar potențialul multor elevi rămâne insuficient valorificat.
Mesajul meu pentru noul ministru al Educației ar fi să pună accent pe predictibilitate, reducerea diferențelor dintre mediul urban și cel rural și pe o conectare mai bună a educației cu realitățile economice și cele tehnologice. Cred că educația trebuie să fie tratată ca o investiție strategică pe termen lung, nu ca un domeniu în care fiecare schimbare de conducere aduce o nouă reorganizare”, a spus Briana Ioniță.
De ce a ales să revină în România
Jurnalist DC News: Ați studiat foarte mult în străinătate, ați și lucrat în străinătate, de ce totuși ați revenit în România?
„Este adevărat. Pentru mine, experiența internațională nu a fost niciodată incompatibilă cu dorința de a mă implica în România, dimpotrivă, cred că anii petrecuți în străinătate m-au ajutat să privesc țara noastră dintr-o perspectivă diferită.
Am studiat la Londra, am lucrat în mediul diplomatic, am avut oportunitatea de a cunoaște activitatea instituțiilor europene și fiecare dintre aceste experiențe a contribuit la formarea mea, atât profesională, cât și personală. Am văzut lucruri care funcționează foarte bine în alte state, dar și provocări cu care se confruntă societăți pe care uneori tindem să le idealizăm.
M-am întors pentru că doresc să valorific aici experiența acumulată. Consider că România are nevoie și de oameni care au studiat sau au lucrat în afara țării și care sunt dispuși să contribuie la dezvoltarea ei. Nu cred că trebuie să alegem între a fi europeni și a fi implicați în comunitățile din care provenim. Pentru mine, cele două lucruri se completează, iar România rămâne locul de care mă simt legată și unde îmi doresc să contribui concret prin activitatea mea”, a spus Briana Ioniță.
De ce a ales PSD
Jurnalist DC News: De ce ați ales PSD și nu, să zicem, SENS, USR sau alt partid?
„Am ales Partidul Social Democrat pentru că mă regăsesc în principiile social-democrației europene, în special în ceea ce privește egalitatea de șanse, solidaritatea socială și responsabilitatea statului de a crea condiții pentru dezvoltare.
Experiența mea la Parlamentul European în cadrul grupului Socialiștilor și Democraților mi-a oferit ocazia să cunosc mai îndeaproape această familie politică și modul în care sunt abordate anumite politici publice la nivel european.
În același timp, sunt convinsă că schimbarea trebuie să se producă și din interiorul marilor formațiuni politice, cu atât mai mult în cadrul PSD, care reprezintă în prezent cea mai mare forță parlamentară din România. De altfel, reprezentarea la nivel local și național oferă posibilitatea ca reformele promovate din interior să aibă un impact semnificativ.
Consider că tocmai această anvergură presupune și o responsabilitate pe măsură în ceea ce privește modernizarea partidului, mai ales promovarea tinerilor, dar și adaptarea la așteptările societății.
În același timp, cred că apartenența la un partid nu trebuie să însemne acceptarea necondiționată a fiecărei decizii. Este important să existe dialog și disponibilitatea de a îmbunătăți lucrurile din interior. Respect opțiunile politice ale celor care aleg alte formațiuni și consider că pluralismul este esențial într-o societate democratică.
Eu am făcut această alegere în baza propriilor convingeri și îmi doresc să contribui la dezvoltarea unei organizații în care tinerii să aibă posibilitatea reală de a se implica, de a propune inițiative și, cel mai important, de a-și valorifica pregătirea”, a spus Briana Ioniță în exclusivitate pentru DC News.