Cele trei funcţii au rămas vacante ca urmare a încetării raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, a fostei conduceri a Academiei de Poliţie, precizează sursa citată.
Daniel Costel Torje ocupa fotoliul de preşedinte al Senatului Academiei, funcţie în care a fost ales cu voturile a aproximativ 80% dintre profesori. Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a solicitat conducerii interimare a Academiei de Poliţie să ia toate măsurile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiei până la organizarea alegerilor pentru desemnarea rectorului şi prorectorilor, conform Legii nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale.
[citeste si]
Totodată, ministrul a dispus conducerii Academiei de Poliţie să gestioneze cu maximă responsabilitate întreg procesul de admitere din această vară, având în vedere că în acest an cifra de şcolarizare a fost majorată la maxim, iar din experienţa anilor anteriori concurenţa va fi una foarte mare.
O altă prioritate a echipei de conducere este organizarea în bune condiţii a examenului de absolvire şi a procesului de repartizare în structurile MAI a tinerilor poliţişti, jandarmi şi pompieri, încadrarea promoţiei 2016 urmând să se facă la termen, se mai arată în comunicatul MAI.