DCNews Stiri Internațional Cum vor rușii să contracareze un potenţial impact al unui asteroid cu Terra

Cum vor rușii să contracareze un potenţial impact al unui asteroid cu Terra

ploaia-de-meteoriti-din-rusia-presedintele-putin-a-alertat-ministerul-pentru-urgente-193444

În Rusia, salvarea omenirii de asteroizi este o problemă politică reală, după ce peste 1.500 de persoane au fost rănite în urma unei exploziei spectaculoase a meteoritului din februarie, transmite Şeful agenţiei spaţiale ruse, Vladimir Popovkin, a dezvăluit planurile organizaţiei în cadrul unei conferinţe speciale organizate de Sovietul Federaţiei Ruse, camera superioară a Parlamentului Rus. Popovkin a declarat că agenţia spaţială urmăreşte cu atenţie asteroidul Apophis, ce urmează să se apropie de Terra în 2036.

 „Dorim să instalăm un transmiţător pe asteroidul Apophis pentru a putea calcula orbita sa exactă, ceea ce ne va permite să aflăm ce acţiuni trebuie să luăm cu privire la apropierea sa de planeta noastră în 2036”, a declarat Popovkin.

Popovkin a declarat că un plan de combatere a ameninţărilor spaţiale ar putea fi elaborat până la finalul anului 2013, dar că primele măsuri concrete ale agenţiei ruse nu ar putea avea loc mai devreme de 2018-2020.

Un oficial din cadrul agenţiei nucleare Rosatom a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe că o armă nucleară concepută pentru a distruge un asteroid ar necesita o bombă cu o forţă de cel puţin o megatonă.

„Interceptarea unui asteroid cu un diametru mai mare de un kilometru ar necesita folosirea unui dispozitiv nuclear cu o putere mai mare de o megatonă”, a explicat Oleg Shubin, director adjunct al departamentului de experimente cu muniţii nucleare din cadrul Rosatom. „Aceasta este o sarcină ştiinţifică separată ce necesită rezolvare”, a adăugat Shubin.

Cu toate acestea, NASA a anunţat deja că specialiştii săi au calculat că nu există niciun risc ca Apophis să se ciocnească cu Terra.

 

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele