DCNews Stiri Cultură de cannabis, ascunsă în podul casei. Doi tineri, reținuți

Cultură de cannabis, ascunsă în podul casei. Doi tineri, reținuți

Droguri, cannabis. Foto arhivă: IPJ Brașov

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite pentru comiterea infracțiunii de cultivarea, producerea și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea vânzării, se arată într-un comunicat de presă. 

În urma perchezițiilor, a fost ridicat aproximativ un kilogram de cannabis, precum și diverse ustensile utilizate pentru realizarea vânzării drogurilor de risc, printre care și un cântar electronic.

Ce au descoperit anchetatorii 

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada martie – octombrie 2020, doi tineri, de 21 și 25 de ani, ar fi procurat semințe de cannabis și ar fi înființat o cultură, pe care ar fi îngrijit-o până în cursul lunii octombrie, când ar fi recoltat-o și ar fi pus-o în podul unui imobil.

Aceștia ar fi înființat cultura în scopul obținerii de inflorescențe de cannabis, destinate comercializării către diverși consumatori.

Față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați, în cursul zilei de astăzi, în fața instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele