DCNews Stiri Cu cine s-a întâlnit Principesa Margareta de Ziua Unității Germane

Cu cine s-a întâlnit Principesa Margareta de Ziua Unității Germane

În mesajul de felicitare, publicat pe Instagram, Familia Regală a postat o fotografie în care se află Majestatea Sa Margareta și Excelența Sa Cord Meier-Klodt, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Federale Germania la București.

„Cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Federale Germania (Ziua Unității Germane), Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a adresat o scrisoare Excelenței Sale domnului Cord Meier-Klodt, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Federale Germania la București.

În numele Casei Regale a României, Majestatea Sa a transmis alese urări cu ocazia celei de-a treizecea aniversări a Reunificării Germaniei, sărbătorită începând cu ziua de 3 Octombrie 1990.

Majestatea Sa a evocat, totodată, importanta aniversare de 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țările noastre, în anul 1880, în timpul domniei Împăratului Wilhelm I al Germaniei și a Regelui Carol I al României.“

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele