”Criza” există în România. Află unde este localizată
Publicat pe 28 feb 2012, 16:26
Cei care trec prin satul Criva, din comuna Vârvoru de Jos, județul Dolj, pot citi pe pancarta de la intrare în localitate ”Bine ați venit în Criza!”
Puși pe șotii sau doar doborâți de greutățile vieții, sătenii din Criva au decis să șteargă ultimele două litere din numele localității lor și să le înlocuiască cu alte două, rezultatul final stârnind zâmbete celor care au avut ocazia să treacă prin zonă.
”Criza” este acum denumirea satului doljean, pentru cei care nu știu că de fapt se află în localitatea ”Crivu”, iar sub noul nume apar urările de bun venit adresate șoferilor.
Autoritățile locale nu au fost însă încântate de isprava localnicilor și încearcă acum să identifice vinovatul, mai ales că noile litere nu se dau șterse așa de ușor.
“Nu am reușit încă să îi identific pe cei care au făcut asta. Au făcut-o când a fost zăpada mare, săptămâna trecută, și de atunci așa a rămas. Eu am văzut a doua zi, dar nu am reușit să șterg cu cârpa, cred că au dat cu spray, că nu se ia”, a spus primarul comunei Vârvoru de Jos, Nicu Tabacu, citează Adevărul.
Convins că totul a fost doar o glumă nu tocmai reușită, edilul comunei doljene afirmă că noul nume al localității nu oglindește situația economică a sătenilor. “Să știți că oamenii nu o duc așa de rău aici, de asta sunt mai supărat. Nu știu cine mi-a făcut gluma asta proastă”, a declarat Nicu Tabacu.
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Republica Moldova părăsește CSI: Data oficială a retragerii15.04.2026, 18:21
-
-
- Plan de urgență în UE: NATO european dacă Trump decide retragerea SUA15.04.2026, 16:57
-
-
-
-
- Bruxelles avertizează țările UE să nu oprească exportul de petrol15.04.2026, 15:39
-
-
- Iranul amenință cu blocarea Mării Roșii dacă SUA mențin blocada15.04.2026, 14:47
-
-
-
- Termoenergetica oprește furnizarea agentului termic pentru încălzire15.04.2026, 12:27
-
-
-
-
-
- Despre Istoricul Liviu Maior, la Cultura pentru toți/ VIDEO15.04.2026, 11:22
-
-
-
- Rafinăria Petrotel, repornită în 45 de zile după acordul SUA15.04.2026, 10:48
- Kanye West își amână concertul din Marsilia după reacția autorităților15.04.2026, 10:37
-
-
-
- Războiul din Orientul Mijlociu lovește vânzările de lux din aeroporturi15.04.2026, 09:24
-
-
- Polonia face parteneriat strategic cu Japonia15.04.2026, 08:31
- BANCUL ZILEI: Pregătirea pentru vânătoare15.04.2026, 08:13
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Tânăr din Sălaj, arestat după ce a atacat un polițist cu o sticlă14.04.2026, 16:53
-
- Giorgia Meloni, decizie privind acordul de apărare cu Israelul14.04.2026, 15:35
-
-
-
-
-
- Macron și Starmer pregătesc un plan pentru Ormuz. Ce se știe până acum14.04.2026, 14:44
-
-
- Sanchez surprinde la Beijing: 19 acorduri și un mesaj clar despre China14.04.2026, 14:19
-
-
-
- Pasajul Victoriei va fi închis pentru consolidare și modernizare14.04.2026, 13:23
- Donald Trump a vorbit despre postarea controversată cu Iisus14.04.2026, 13:14
-
-
- Atac armat la un liceu din sud-estul Turciei, 16 persoane rănite14.04.2026, 12:13
-
-
-
-
-
- Trump a primit McDonald’s în Biroul Oval. Cât a lăsat bacșiș/VIDEO14.04.2026, 11:35
- Întâlnirea care poate pune capăt „aventurii“ Hezbollah în Liban14.04.2026, 11:24
-
-
- Unde s-a pierdut educația? Prof. univ. dr. Sorin Ivan, răspuns14.04.2026, 10:52
-