DCNews Stiri Internațional Cristiano Ronaldo se însoară. Georgina Rodriguez a spus „da”

Cristiano Ronaldo se însoară. Georgina Rodriguez a spus „da”

Foto: Agerpres

Anunțul a venit chiar de la Georgina, care a publicat pe Instagram o fotografie ce nu lasă loc de interpretări. În imagine, poartă un inel impresionant de logodnă, iar sub ea se vede palma lui Cristiano Ronaldo. Decorul pare să fie unul intim, cel mai probabil dormitorul cuplului, patul fiind acoperit cu așternuturi albe. Alături de imagine, modelul argentinian a scris un mesaj simplu: „Da, vreau. În aceasta și în toate viețile mele”.

Decizia fotbalistului vine după ce, în urmă cu ceva timp, acesta dezvăluise că aștepta momentul potrivit pentru a face pasul. „Îi spun mereu: Când vom avea acel click. Ar putea fi într-un an, în șase luni sau într-o lună. Sunt 1000% sigur că se va întâmpla”, declara Ronaldo atunci. Iar momentul a sosit.

Georgina Rodriguez, în vârstă de 31 de ani, este mama a două dintre cele cinci copii ai lui Ronaldo: Alana Martina, născută în noiembrie 2017, și Bella Esmeralda, venită pe lume pe 18 aprilie 2022. Povestea lor de iubire a fost prezentată și în serialul documentar „Eu sunt Georgina”, difuzat pe Netflix între 2022 și 2023, unde partenera lui CR7 mărturisea că discuția despre căsătorie nu a fost niciodată o problemă din partea ei.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele