DCNews Stiri Internațional Conflict Coreea de Nord. China dorește cooperare cu Rusia

Conflict Coreea de Nord. China dorește cooperare cu Rusia

coreea de nord deceee

"Obiectivul comun al țărilor noastre este de a readuce toate părțile la masa negocierilor", a spus Wang în timpul unei convorbiri telefonice cu Lavrov, vineri seara, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Ministerului de Externe chinez.

Această discuție telefonică intervine într-un moment în care relațiile dintre Coreea de Nord și SUA s-au tensionat puternic.

Președintele american Donald Trump a promis că va "rezolva" problema programului nuclear nord-coreean și a anunțat că un portavion american se îndreaptă spre Peninsula Coreeană.

Coreea de Nord este gata să "răspundă la orice atac nuclear tot printr-un atac nuclear", a replicat numărul doi al regimului comunist de la Phenian, Choe Ryong-Hae, în cursul unei ceremonii care a precedat parada militară organizată cu prilejul împlinirii a 105 ani de la nașterea fondatorului Republicii Populare Democrate Coreene, Kim Ir-Sen.

"China este gata să-și coordoneze strâns acțiunile cu Rusia, pentru a contribui la aplanarea situației în peninsulă și a încuraja părțile să reia dialogul", a declarat vineri seara șeful diplomației chineze.Wang Yi a făcut astfel aluzie la negocierile în șase (cele două Corei, Japonia, Rusia, China și SUA), întrerupte de ani de zile, relatează Agerpres.

[citeste si]

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele