Sorin Grindeanu, liderul PSD, a susținut declarații de presă.
Sorin Grindeanu a propus înființarea unei comisii de criză la nivelul Parlamentului, care să elaboreze amendamentele necesare pentru deblocarea unor probleme urgente ale statului.
Potrivit liderului PSD, aceasta ar urma să funcționeze până la instalarea unui guvern cu puteri depline.
„Având în vedere toate aceste aspecte, și multe alte lucruri urgente care țin de administrarea curentă a țării, lansez o invitație către toate grupurile parlamentare. Propun să înființăm, dacă vreți, o comisie de criză la nivelul Parlamentului care să elaboreze amendamentele necesare pentru deblocarea României și unele dintre ele le-am enumerat mai devreme, în afară de PNRR.
Amendamentele propuse de această comisie de criză vor alcătui, alături de legile din pachetul PNRR, tematica principală pentru a fi susținută în această sesiune extraordinară organizată cât mai curând posibil.
Indiferent de opțiunile politice, cei aleși în Parlament au datoria de a elabora sau de a colabora pentru elaborarea și adoptarea reglementărilor urgente pentru deblocarea funcționării statului și pentru protejarea intereselor celor care i-au votat.
Această comisie de criză ar putea să funcționeze în mod normal, dacă și ceilalți sunt de acord, până la instalarea unui guvern funcțional, cu puteri depline”, a spus Sorin Grindeanu.
Care e rostul acestei comisii de criză
„În acest moment, avem un Guvern cu puteri limitate. Se întâmplă câte o ședință de Guvern pe săptămână, în care aprobă steme la localități, expropieri și evaluări, în rest, politici publice conform Constituției nu au voie.
Ajungem în blocaje, parte dintre ele enumerate de mine mai devreme - cele legate de deblocarea posturilor în sănătate, poate de anumite măsuri de compensare a creșterii prețurilor la carburanți, blocajul pe care îl avem la Agenția de Cadastru. Nu e de vină nimeni, niciun român care și-a antamat sau vrea să-și cumpere un apartament tocmai ca să beneficieze de un TVA redus de 9%, că în acest moment tot sistemul este blocat și că statul român nu vine cu o soluție. Am dat trei exemple, sigur că sunt mai multe.
Având în vedere acest lucru, eu cred că oricine e de bună credință poate să lucreze la anumite reglementări, astfel încât cel puțin pe chestiunile urgente, odată cu sesiunea extraordinară care va avea componenta de PNRR să facem și anumite aprobări, să lucrăm la anumite amendamente care să deblocheze situația. Asta e rostul acestei comisii de criză”, a spus Sorin Grindeanu.
„Este o reacție la faptul că România este blocată”
Întrebat dacă propunerea privind înființarea unei comisii de criză este o reacție la faptul că Ilie Bolojan a refuzat să demisioneze, liderul PSD a răspuns că inițiativa are ca scop deblocarea situației din România.
„Este o reacție la faptul că România este blocată și trebuie să găsim soluții. România e blocată fiindcă stă un om acolo și ține de fotoliul respectiv indiferent de consecințe”, a spus Sorin Grindeanu.
Video: