DCNews Economie Comisia Europeană aprobă renegocierea PNRR. România așteaptă validarea finală de la Consiliul UE

Comisia Europeană aprobă renegocierea PNRR. România așteaptă validarea finală de la Consiliul UE

Șantierul Autostrăzii Transilvania. Sursa foto: gov.ro

Comisia Europeană a dat undă verde, luni, propunerii României privind renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit ministrului interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, următorul pas este aprobarea oficială din partea Consiliului Uniunii Europene, programată pentru 7 august.

Decizia vine după mai multe luni de negocieri în care autoritățile române au încercat să păstreze cât mai multe investiții și fonduri europene incluse în plan.

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat aprobarea propunerii de renegociere a PNRR printr-un mesaj public transmis pe Facebook.

„O veste bună, în exclusivitate, de la Bruxelles: Comisia Europeană tocmai a aprobat astăzi propunerea de renegociere a PNRR. Urmează ultimul pas: aprobarea formală de către Consiliul Uniunii Europene, pe 7 august. După luni de muncă pentru a salva cât mai multe investiţii şi cât mai mulţi bani europeni pentru România, am ajuns în punctul în care totul depinde acum doar de capacitatea României de a livra reformele promise. Şi, din păcate, fix aici se rupe filmul. În timp ce la Bruxelles obţinem rezultate fantastice, la Bucureşti, domnul Sorin Grindeanu anunţă că PSD nu va vota legea salarizării şi ameninţă că va sabota şi reforma privind integritatea în funcţia publică”, a scris ministrul Dragoș Pîslaru pe pagina sa de Facebook.

Reforma salarizării, unul dintre jaloanele disputate din PNRR

Dragoș Pîslaru susține că reforma salarizării unitare a fost amânată de mai multe ori și transferată succesiv între cererile de plată din cadrul PNRR.

„Chiar domnul Grindeanu recunoaşte astăzi că jalonul a fost mutat din cererea de plată 3 în cererea de plată 6. Ani de zile reforma nu a fost făcută. Acum, când trebuie în sfârşit livrată, ni se spune din nou: nu votăm”, susține Pîslaru.

Ministrul interimar a criticat și poziția PSD privind reforma integrității în funcția publică, acuzând că discuția este mutată către cazuri individuale, în loc să vizeze consolidarea instituțiilor statului.

„Este o diversiune. Reforma nu este despre un om, un partid sau un dosar. Este despre capacitatea statului român de a avea reguli clare şi instituţii eficiente pentru apărarea integrităţii în funcţia publică”, a subliniat sursa citată.

Reformele din urbanism și decarbonizare, sub presiunea termenelor

Dragoș Pîslaru a mai afirmat că România a pierdut ani în zona reformei urbanismului din cauza blocajelor legate de atribuțiile privind emiterea autorizațiilor de construire.

Potrivit acestuia, conflictele dintre administrațiile locale au întârziat modernizarea legislației și reducerea birocrației.

Ministrul interimar a menționat și reforma privind decarbonizarea, despre care spune că a fost amânată până aproape de expirarea termenelor, ceea ce a pus România în situația de a negocia sub presiunea riscului pierderii unor fonduri europene.

„Nu poţi pretinde miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, să refuzi reformele la care România s-a angajat. Nu poţi spune că vrei PNRR, dar să respingi jaloanele din PNRR. Nu poţi aplauda banii europeni şi să sabotezi condiţiile asumate de România pentru a-i primi.(...)

În toţi aceşti ani, PSD a practicat politica tergiversării, amânând de fiecare dată decizia tocmai de frică să nu îşi asume ei vreo responsabilitate.

Guvernul condus de Ilie Bolojan a împins reformele înainte cu toată puterea, ne-am asumat deciziile dificile şi am dovedit că putem avea în Guvern şi oameni politici responsabili, care acţionează în interesul ţării. PNRR nu este al unui partid. Nu este al unui ministru. Nu este al unui guvern.

Este un plan pentru dezvoltarea României: autostrăzi, spitale, şcoli, digitalizare, energie, modernizarea administraţiei şi miliarde de euro care schimbă în bine viaţa românilor. Aşa că fac un apel foarte clar la responsabilitate către PSD: nu puneţi, domnilor de la PSD, viitorul României în pericol pentru agenda voastră politică măruntă”, a mai scris Dragoș Pîslaru pe rețeaua de socializare.

Sorin Grindeanu: PSD nu susține legea salarizării și critică folosirea PNRR

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, că strategia premierului demis Ilie Bolojan de a continua guvernarea prin Parlament și de a conta pe voturile PSD este greșită.

Liderul social democrat a transmis că formațiunea sa nu este de acord cu utilizarea PNRR pentru ceea ce el a numit interese politice.

„De aceea, strategia domnului prim-ministru Bolojan demis de a continua să guverneze prin intermediul Parlamentului şi punând presiune pe voturile PSD este una complet greşită. În acest sens, le-am spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta. De exemplu, suntem total împotrivă ca domnul Fritz să-şi rezolve problemele de integritate prin modificarea legii. Concret, nu vom accepta ca în grupul de lucru pe subiectul privind jalonul care face referire la integritatea în funcţia publică USR să introducă tot felul de texte care să rezolve problemele personale ale lui Fritz, Clotilde Armand şi ale altor USR-işti condamnaţi definitiv de Înalta Curte”, a declarat Sorin Grindeanu.

PSD respinge actuala variantă a legii salarizării

Sorin Grindeanu a afirmat că PSD nu va vota o lege a salarizării care nu a fost prezentată în transparență publică și care nu a avut consultări reale cu sindicatele și patronatele.

„De asemenea, i-am anunţat că nu vom vota pur şi simplu o lege a salarizării, care nici astăzi nu este pusă în transparenţă şi unde consultarea cu sindicatele şi patronatele a fost un simulacru. Tocmai de aceea noi astăzi ne vom întâlni cu toate confederaţiile sindicale şi miercuri cu patronatele, pentru că este un subiect mult prea important pentru România ca noi să aşteptăm să ne trimită domnul Pîslaru sau domnul Bolojan o lege proastă sau inaplicabilă”.

Grindeanu a mai susținut că jalonul privind reforma salarizării fusese mutat anterior din cererea de plată 3 în cererea de plată 6, în perioada guvernării lui Nicolae Ciucă.

„Închei prin a-i avertiza din nou pe cei de la PNL şi USR să nu folosească PNRR pentru a privatiza în mod netransparent şi la super discount companiile româneşti profitabile sau să facă o aşa-zisă digitalizare cu dedicaţie pentru un anumit concern străin. Acestea sunt lucruri inacceptabile pentru PSD”, a transmis liderul PSD, conform Agerpres.

Liderii fostei coaliții de guvernare s-au întâlnit luni dimineață cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Discuțiile au avut loc în contextul negocierilor privind reformele asumate prin PNRR și viitoarele decizii politice legate de implementarea acestora.

Citește mai multe din Economie
Citește mai multe din Economie