Arhipelagul Guadelupa, Caraibe, este afectat de trecerea furtunii tropicale Philippe, nefiind înregistrate victime, potrivit autorităţilor din acest departament francez plasat în alertă roşie de ploi abundente pentru câteva ore.
Arhipelagul a fost plasat sub cod roşu luni seara din cauza ploilor abundente şi a furtunilor aşteptate. Météo-France a retrogradat prognoza la cod portocaliu la scurt timp după ora locală 09:00 (15:00 la Paris, 13:00 GMT)
Ploi torenţiale au căzut în acest departament al Antilelor Franceze în timpul nopţii de luni spre marţi, în special în sudul oraşului Basse-Terre.
Pe reţelele de socializare au circulat numeroase videoclipuri, care arată locuri complet inundate şi amintesc de furtuna Fiona care a scufundat zona în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2022, provocând un deces.
Potrivit Météo-France, peste 370 mm de precipitaţii au căzut în 24 de ore în Vieux-Fort, oraş care este acum izolat.
Luni seara, patru persoane au fost surprinse de o alunecare de teren în vehiculul lor la Gourbeyre, suburbie a oraşului Basse-Terre, potrivit prefecturii.
Pe întreg teritoriul arhipelagului "au fost unele pagube, dar niciun rănit", a subliniat prefectura.
Furnizarea apei potabile a fost întreruptă în unele comune din cauza închiderii mai multor fabrici, a indicat prefectura. Ca măsură de precauţie, autorităţile au decis să închidă şcolile până marţi, conform Agerpres.