Astfel, în localităţi din judeţul Suceava se vor semnala cantităţi de apă ce vor cumula în jur de 35 l/mp, grindină de dimensiuni medii şi frecvente descărcări electrice, iar ca fenomene asociate intensificări trecătoare ale vântului. ANM precizează că în ultimele 3 ore s-au cumulat cantităţi însemnate de apă.
De asemenea, în zone din judeţele Cluj, Sălaj, Giurgiu Teleorman, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Braşov, Harghita, Sibiu, Mureş, Suceava, Botoşani, Neamţ, Constanţa, Alba, Covasna, Arad, Bihor, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Vaslui, Bacău,Vrancea, Galaţi,Tulcea, Ialomiţa, Prahova, Brăila, Dâmboviţa, Ilfov, Călăraşi, Argeş, Buzău, Vâlcea şi Gorj se vor semnala averse ce vor cumula 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină de mici dimensiuni.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.