DCNews Stiri Cocaină în valoare de două milioane euro, descoperită sub o încărcătură de banane, într-un tir

Cocaină în valoare de două milioane euro, descoperită sub o încărcătură de banane, într-un tir

Douăzeci și șase de kilograme de cocaină, ascunse sub o încărcătură de banane, au fost confiscate de vameșii francezi, săptămâna trecută, în apropiere de Gye, conform Agerpres.

„Este vorba despre o captură de 26 de kilograme de cocaină ascunse într-o încărcătură de banane. Șoferul este turc şi domiciliat la Rotterdam", a declarat procurorul din Nancy, Francois Perain, confirmând o informație apărută în publicația l'Est Republicain.

Șoferul, în fața instanței

Potrivit ziarului, drogurile au fost confiscate marțea trecută și au o valoare de două milioane de euro. Șoferul camionului frigorific, în vârstă de 52 de ani, a fost închis marți în așteptarea apariției sale în fața instanței de mâine, a completat procurorul.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele