Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, Tokes Laszlo, şi preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Balázs Izsak, au anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că vor face plângere la instanţele de judecată pentru faptul că ar fi fost interzisă manifestaţia de vineri, de la Târgu Mureş, dedicată Zilei Libertăţii Secuilor, potrivit Agerpres.
"Consider că a fost o măsură abuzivă din partea organelor de susţinere a ordinii, că nu au aprobat manifestaţia noastră, respectiv au interzis manifestaţia noastră pe stradă. După 10 ani, iarăşi am fost nevoiţi să organizăm manifestaţia pe trotuarele Mureşului. De fapt, doar primarul oraşului Soos Zoltan ar fi avut dreptul de a interzice această manifestaţie. El nu a interzis, dar nici nu a intervenit în favoarea noastră. Condamnăm acest act abuziv al organelor de stat. Este o ruşine şi o restricţionare a dreptului nostru la libera asociere şi la libera exprimare. De fapt, România nici după 33 de ani nu este în stare să adopte normele şi valorile europene privind drepturile comune ale minorităţilor, dreptul de exprimare liberă, dreptul de asociere şi sperăm că prin cale juridică vom avea posibilitatea să se judece acest act abuziv", a declarat sâmbătă Tokes Laszlo.
La rândul său, preşedintele CNS a spus că măsura Jandarmeriei a fost una de intimidare a comunităţii maghiare.
"Ieri, am adoptat o petiţie adresată Guvernului României şi sperăm că vom primi un răspuns. În această petiţie am cerut onorarea obligaţiilor internaţionale ale României şi în mod accentuat am vorbit despre Recomandarea 1201, pentru că România, când a devenit membru al Consiliului Europei, a avut un angajament unilateral privind respectarea acestei recomandări. (...) Dorinţa noastră este ca, înainte de aderarea la Schengen, să fie adoptate acele reglementări juridice care demonstrează în faţa comunităţii internaţionale că România este o ţară care respectă angajamentele. Autonomia şi doleanţa de autonomie are două suporturi: o misiune, un proiect de lege unde spunem ce dorim noi, statutul de autonomie a ţinutului secuiesc şi voinţa colectivă. Proiectul de lege va fi înaintat Parlamentului României, iar colectivitatea va susţine în continuare acest demers. Măsura Jandarmeriei în declararea acestui eveniment ca interzis doreşte să intimideze această colectivitate, care sprijină demersul nostru", a susţinut Balázs Izsak.
Participanţii la manifestările dedicate Zilei Libertăţii Secuilor, organizate la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, au adoptat, vineri, o petiţie adresată autorităţilor statului, prin care solicită Guvernului "să înceapă tratative despre statutul ţinutului secuiesc cu reprezentanţii legitimi ai poporului secuiesc".
La conferinţa de presă de la Cluj au fost prezenţi şi Erika Casajoana Daunert, membră a Comitetului Internaţional al partidului Împreună pentru Catalonia (Junts per Catalunya), Luke Uribe-Etxebarria, membru al Senatului Spaniei, reprezentând formaţiunea Eusko Alderdi Jeltzalea - Partidul Naţional Basc, şi Robert Starosta, preşedintele Asociaţiei de Iniţiativă pentru Autonomia Culturală a Sileziei, cărora Tokes Laszlo şi Balázs Izsak le-au mulţumit pentru susţinea demerurilor CNMT şi CNS.
DCNews
›
Stiri
›
CNMT și CNS, plângere în instanță pentru că le-ar fi fost interzisă manifestația de Ziua Libertății Secuilor
CNMT și CNS, plângere în instanță pentru că le-ar fi fost interzisă manifestația de Ziua Libertății Secuilor
Publicat pe 11 mar 2023, 14:25
-
-
-
-
-
-
-
- Tânăr din Sălaj, arestat după ce a atacat un polițist cu o sticlă14.04.2026, 16:53
- Giorgia Meloni, decizie privind acordul de apărare cu Israelul14.04.2026, 15:35
-
-
-
-
- Macron și Starmer pregătesc un plan pentru Ormuz. Ce se știe până acum14.04.2026, 14:44
-
- Sanchez surprinde la Beijing: 19 acorduri și un mesaj clar despre China14.04.2026, 14:19
-
-
- Pasajul Victoriei va fi închis pentru consolidare și modernizare14.04.2026, 13:23
- Donald Trump a vorbit despre postarea controversată cu Iisus14.04.2026, 13:14
-
- Atac armat la un liceu din sud-estul Turciei, 16 persoane rănite14.04.2026, 12:13
-
-
-
-
- Trump a primit McDonald’s în Biroul Oval. Cât a lăsat bacșiș/VIDEO14.04.2026, 11:35
- Întâlnirea care poate pune capăt „aventurii“ Hezbollah în Liban14.04.2026, 11:24
-
-
- Unde s-a pierdut educația? Prof. univ. dr. Sorin Ivan, răspuns14.04.2026, 10:52
-
-
- Cât a crescut rata inflației în luna martie14.04.2026, 10:08
-
-
-
- BANCUL ZILEI: La ginecolog...14.04.2026, 09:07
- Xi Jinping, mesaj către premierului spaniol, Pedro Sanchez14.04.2026, 08:52
-
-
-
-
-
-
- Au explodat prețurile la RCA. ”2100 de lei! S-a dublat”13.04.2026, 21:48
- Pepe, tată pentru a patra oară. Soția sa a născut în a doua zi de Paște13.04.2026, 21:00
-
-
-
-
-
-
- Blocada lui Trump în Iran începe ACUM!13.04.2026, 17:22
-
-
-
- Un bărbat de 41 de ani a fost găsit mort în mașină. Anunțul Poliției13.04.2026, 16:13
-
-
- Britney Spears, la dezintoxicare după ani de probleme cu dependențele13.04.2026, 14:38
- După 17 aprilie, vremea își schimbă brusc cursul până pe 26 aprilie13.04.2026, 14:25
-
- China, prima reacție după victoria lui Peter Magyar în Ungaria13.04.2026, 14:07
-
-
-
-
-
-
-
- Mossad are un nou șef. Cine este generalul Roman Gofman13.04.2026, 11:16
- Forintul urcă puternic după înfrângerea lui Viktor Orban13.04.2026, 11:03
-
-
-
- Ucraina ridică restricțiile de călătorie în Ungaria după alegeri13.04.2026, 10:38
- Panică la metrou, luni dimineață. Un vagon a fost cuprins de fum13.04.2026, 10:27
-
- Câte genuflexiuni ar trebui să poți face în funcție de vârstă13.04.2026, 10:03
-
- Incendiu în Bacău: Un bărbat de 84 de ani a fost găsit carbonizat13.04.2026, 08:36
-
-
- BANCUL ZILEI: Replica soției după căsătorie13.04.2026, 07:28
- Cine este Peter Magyar, liderul Tisza12.04.2026, 22:58
-
-
-
-
-
-