CNA a avizat negativ proiectul legislativ de completare a Legii audiovizualului iniţiat de deputatul Forţei Civice Dan Cristian Popescu.
Potrivit proiectului, "constituie contravenţii următoarele fapte: difuzarea emisiunilor care evidenţiază aspecte imorale, indecente, obscene din viaţa unei persoane, gesturi şi atitudini violente, scene cu lovituri şi injurii, imagini cu tentă erotică, vulgare, expunerea fizică într-o manieră erotică, expunerea unor întâmplări intime, precum şi alte aspecte care depăşesc limita decenţei, în afara intervalului orar 24.00 - 6.00".
Membrii CNA au fost de acord cu ideea deputatului, însă nu au fost de acord cu formulările din textul proiectului care, spun ei, sunt prea vagi.