DCNews Stiri Clipe stânjenitoare pentru reprezentanții Casei Regale, de Ziua Regalității - Video

Clipe stânjenitoare pentru reprezentanții Casei Regale, de Ziua Regalității - Video

Evenimentele dedicate Zilei Regalității au început cu o ceremonie militară, urmată de depuneri de coroane de flori, care a avut loc la statuia regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal din Bucureşti. La eveniment, au luat parte principesa Margareta, principele Radu, principesa Elena, Alexander Nixon, principesa Sofia şi arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

Oamenii adunaţi în Piaţa Palatului Regal au scandat „Regele Mihai!", „Trăiască Regele!", dar și numele Principelui Nicolae, exclus din Casa Regală a României, relatează romaniatv.net.

În 2015, Regele Mihai l-a exclus  pe Principele Nicolae din linia de succesiune a Casei Regale şi i-a retras titlul monarhic acordat în 2010. Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I şi Principesa Margareta.

Evenimentele vor continua până la ora 19.30, atât în București, cât și la Sinaia.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele