DCNews Politica Personalități politice Claudia Țapardel: PNL, de acord cu promovarea austerității susținută de Cristian Preda?

Claudia Țapardel: PNL, de acord cu promovarea austerității susținută de Cristian Preda?

\"Am constatat cu dezamăgire că domnul Cristian Preda, unul dintre colegii mei din Parlamentul European aparținând PPE, pune semnul egalității între combaterea austerității și populism. Se pare că pentru Cristian Preda, a respinge cu convingere mutarea costului crizei economice pe umerii cetățenilor obișnuiți – care s-a făcut prin tăierea salariilor, prin disponibilizări în masă și prin creșterea taxelor – înseamnă populism și nu grijă față de oameni. Îi atrag atenția domnului Preda că a veni cu soluții alternative, care nu presupun doar tăieri și care, de altfel, și-au demonstrat viabilitatea inclusiv în România, nu înseamnă «populism de stânga»! Viziunea stângii a avut succes în România, care a depășit austeritatea prin creștere. Tendința cetățenilor europeni de a se îndrepta către soluții de stânga nu reprezintă o consecință a discursului politic, ci este încă o dovadă a eșecului politicilor de austeritate!\",  a transmis eurodeputata PSD, Clauda Țapardel.

FMI, mesaj crunt pentru Grecia: \"EXCLUS!\"

\"Fac un apel la liderii PNL – partid care face parte din grupul PPE – să spună dacă sunt de acord cu discursul PPE de promovare a austerității, exprimat prin vocea lui Cristian Preda. De asemenea, le solicit acestora să-și exprime poziția vis-a-vis de afirmația aceluiași europarlamentar român, potrivit căruia vremea în care PNL respingea austeritatea alături de PSD a reprezentat o «debusolare ideologică»\", conchide eurodeputata PSD Claudia Țapardel.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele