DCNews Stiri Cîțu, despre regulile din noaptea de Paști 2021

Cîțu, despre regulile din noaptea de Paști 2021

Cîțu și regulile de Paști 2021

„Am avut o întâlnire foarte bună cu reprezentanții cultelor religioase care sărbătoresc în perioada următoare Paștele. Am vrut să discutăm puțin despre cum se va desfășura acea noapte, care vor fi regulile. Lucrurile sunt foarte simple pentru acea noapte din punctul nostru de vedere - doar respectarea regulilor pe care le avem: mască, distanțare socială și dezinfectant”, spune Florin Cîțu

El mai spune că autoritățile nu vor interveni asupra modului în care se desfășoară slujbele.

„Am primit și de la Patrirhia Română un set de recomandări. Le luăm în calcul. Eu cred că lucrurile sunt foarte clare și cu siguranță vom avea o noapte a Paștelui fără niciun fel de probleme. Le-am mulțumit sincer reprezentanților cultelor pentru implicarea în campania de informare până acum cu privire la vaccinare și am cerut în continuare susținere. Este foarte important, am spus, ca să avem parte de sărbători în viitor fără mască, fără distanțare, fără dezinfectant să avem o campanie de vaccinare de succes”, conchide premierul.

Creștinii vor putea participa la slujbele de Înviere și nu vor completa declarații, spunea și președintele Klaus Iohannis.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele