DCNews Stiri Circulația pe A1, spre București, restricționată în urma unui accident rutier cu trei victime

Circulația pe A1, spre București, restricționată în urma unui accident rutier cu trei victime

FOTO cu rol ilustrativ/ Arhivă

Citește și: Pieton accidentat mortal, în Argeș. Șoferul beat a fugit de la locul accidentului

Trei bărbați au fost răniți, luni, înr-un accident rutier produs pe Autostrada A1, în zona kilometrului 23, circulația fiind restricționată pe sensul spre București.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu, în evenimentul rutier fost implicate două autovehicule, un autoturism și un autocamion. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o autospecială SMURD și două ambulanțe, scrie Agerpres.

Cei trei bărbați cu vârste între 43 și 68 de ani, care se aflau în autoturism, au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital.

Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române a anunțat că circulația rutieră a fost temporar restricționată pe prima bandă a sensului de mers către București, valorile de trafic fiind în creștere.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele